Budinca de ciocolata

E neagra si se catara pe copertina de deasupra teatrului. Si salata asta are un gust mizerabil. Trece prin fata mea cu o caciula de Mos Craciun, in martie. Si ciocolata e pe post de budinca.

Oare de ce anumite lucruri sunt atat de insemnate tocmai prin neinsemnatatea lor? Si de ce lucrurile cu adevarat importante sunt egale cu zero? Ma amuza din ce in ce mai mult oamenii care au o scara de valori total data peste cap.

Tipul de langa mine zambeste prea mult si se joaca cu bocancii. Nu intelege ca salata asta chiar nu e buna, iar mie nu imi plac bocancii lui.

Oare de ce devenim treptat imuni la toate lucrurile care ar putea sa ne faca rau? Se pare ca suntem mai adaptabili decat credeam. Ma intristeaza din ce in ce mai mult oamenii care sunt orbi.

E tot acolo pe copertina. Geamurile se zgaltaie de la vant. A doua ciocolata. A doua budinca.

Oare de ce la un moment dat nu mai conteaza toate minciunile pe care le auzim si de ce doar zambim cand le auzim? Poate ca ne plac povestile. Deformatie din copilarie.

Budinca asta de ciocolata merge. E chiar buna. Si dulce. Mai dulce decat tot ce am auzit si vazut azi.