Vorbeste si toate cuvintele ei se agata undeva pe peretele din fata.
Te tine de mana cateva secunde, si simti prin manusile ei negre si groase caldura palmelor.
Nu aude, dar iti raspunde cu cele mai grele priviri.
Sta atat de aproape incat poti sa vezi cati ani au urmarit-o, si totusi se afla mai departe ca niciodata.
Cunoaste fiecare pas ce i se perinda prin fata si il asociaza cu fiecare ora a diminetii, cu fiecare metrou care vine sau pleaca.
E acolo, in fiecare zi. Atat de prezenta, dar atat de invizibila pentru toti care trec, pe acelasi peron, la aceeasi ora.
as vrea acum sa pot gandi un cuvant care sa spuna cum ma simt citindu-te din nou... si imi dau seama, tot din nou, ca nu am ce sa gandesc, nu am de ce sa o fac... e atat de firesc... unele lucruri nu se gandesc, ci se se intampla pur si simplu, imprevizibil si magic, se simt cu totul... cu pielea si cu fiecare pulsatie calda, cu ochii si cu fiecare respiratie, cu parfumuri si mirosuri neintelese, cu sunete mute si taceri care urla, cu gusturi si senzatii nemaintalnite si, mai ales, cu priviri adanci si pierdute, cu priviri si cu vederi din suflet... asa ca nu pot gandi un cuvant pentru minunea de acum, ci doar sa iti spun, din nou : MULTUMESC.
RăspundețiȘtergereAuzi 11 septembrie..tu ai cunoscut-o cumva pe tipa cu care ies eu de cateva saptamani? Nu de alta dar ai descris-o perfect...oricum sper sa revin si eu in lumea blogului...ca am ajuns ieri la destinatie si azi mai pe seara poate postez si eu ceva pe blog...take care
RăspundețiȘtergere11 septembrie: nu, nu am cunoscut-o :) Sunt de vina din nou coincidentele si zilele de nastere se pare:D
RăspundețiȘtergeremereu ma faci sa vad cu ochii tai si reusesc sa imi fac o imagine clara despre ceea ce scrii:)
RăspundețiȘtergeremereu imi plac imaginile clare;)
RăspundețiȘtergeresi cam despre cine ar fi vorba in propozitie?
RăspundețiȘtergere