335, Radu si martienii

Am o pasiune pentru mijloacele de transport in comun. Fiecare imi da o stare anume. 335-ul de exemplu e chinul meu de fiecare dimineata. Un chin placut as zice totusi. Mai ales ca ma face sa descopar ca inca obiectivitatea mea este in parametrii normali.

Si este si foarte informativ in ultima vreme. De exemplu azi am aflat ca vin martienii. Si ca trebuie sa vorbesc cu Radu. Iar femeia din fata mea "parea" perfect normala. Exceptand tricoul mov (o, doamne, mov. prea multe asocieri) pe care avea cusute cu ata rosie doua initiale : N.Z.

In fine, nu am inteles de ce, cum, unde vor veni martienii si nici cine este sau de ce trebuie sa vorbesc cu Radu. Cand am vazut-o ca se indrepta inspre mine, credeam doar ca urmeaza una dintre acele apostrofari dragute de genul "domnisoara, nu stiti ca astea sunt locuri rezervate pentru oamenii in varsta?". Ah, sau mai nou, apelativul duduie. Ca am vazut ca se poarta, l-au scos din nou de la naftalina.

Imi pregateam o replica asa, spusa printre buze. Dar prea tarziu. La faza cu martienii chiar am pierdut orice riposta pe drum. (E semn ca trebuie sa devin mai creativa cred). Pret de o statie mi-a povestit ca vor veni oamenii mici si verzi, iar eu sunt indispensabila in a-i opri. De aceea TREBUIE sa vorbesc cu Radu. Urgent, Acum. Neaparat. Imi venea s-a intreb: "Bine, tanti, dar te-ai intrebat daca si Radu e martian?".

Dar nu, inca mai tin la sanatatea mea mintala. Maine voi experimenta tramvaiul 5. Poate il intalnesc pe Radu si apuc sa il pun in tema. La fel de urgent, acum si neaparat.