6 dimineata si intuneric. Incep sa caut. Sub masa, sub perne, in dulap. Ma gandeam eu ca totusi nu as fi bagat un soricar in dulap, dar, pentru orice eventualitate.
6 si 10. Inca nu apare. Si clar, imi amintesc cum l-am lasat pe undeva prin casa, aproape adormit. Ii dadusem si sa manance. Oase si struguri. Struguri nu stiu de ce si nu stiu cum a putut sa ii digere totusi.
Deci nu e.
Incep sa ma simt vinovata ca am pierdut un biet soricar care zace probabil acum undeva pe-afara prin frig.
"Pana la urma, unde l-ai pus?"
Liniste si chicote.
"Auzi, dar tu nu bei cafeaua odata asa, de dimineata?"
Doua inghitituri de cafea si brusc lucrurile devin mult mai clare.
Soricarul nu e in continuare. Normal. Probabil ca ar trebui sa fiu atenta la ce ma gandesc inainte de a adormi pentru a nu mai visa soricari ascunsi in dulap, cu preferinte culinare dubioase (struguri), si pierduti intr-un final.
Morala: In loc de buna dimineata, "unde mi-ai ascuns soricarul" e o varianta mai creativa. Plus: urmatorul caine va trebui sa fie un soricar in mod obligatoriu. De preferinta unul care nu se ascunde de buna voie si nesilit de nimeni prin dulapuri.
4 comentarii:
da ! da ! da ! primul caine de acum inainte ... soricar sa fie !!... eu am avut 3 pana acum si al patru-lea tot soricar va fi ;)
sa o "stapanesti" sanatos pe Cola si de-acum inainte :) si clar si la mine urmatorul va fi soricar ca nu se mai poate:)
eu as prefera niste şoricioaică în loc de şoricar :)
pe vremuri, cand ma uitam la 'arabela' imi placeau chiar si aceste taratoarele numite ope nedrept căţel... ;)
nu ti-a placut ce am scris despre micutii soricari si m-ai cenzurat?! :) small comunisto!;)
Trimiteți un comentariu