Cateva minute de liniste, ora cand amiaza se pierde si lumina se contopeste cu inserarea, lumina asta de septembrie pe care o ador, orele petrecute doar pentru tine, cana de cafea facuta cadou, cadourile mici primite cand nu te astepti, povestile despre "cum era", prieteni vechi si prieteni noi, nu exista inceputuri si nici sfarsituri de fapt, oameni dragi care sunt mult prea departe dar pe care speri ca ii vei revedea la "Craciunul urmator, daca nu, la vara", planuri pentru weekend-uri cu mers in piata si citit pe balcon cat inca nu iti ingheata picioarele pe seara, de cumparat mere si ciuperci si verdeata, de plimbat prin parcuri cu niciun gand negativ in cap, cu alte si alte planuri, cu senzatia ca nu-ti ajunge timpul pentru TOT, dar fara ingrijorarea aceea prosteasca si inevitabila, doar cu credinta ca POTI.
Pe scurt, una dintre cele mai blande luni Septembrie.
joi, 22 septembrie 2011
luni, 19 septembrie 2011
Alegeri
Nu stim niciodata, suta la suta, daca alegerile pe care le luam sunt cele corecte. Sau cel putin nu in 90 la suta dintre cazuri. Si ce este cel mai "rau" este ca ne punem aceste intrebari in ceea ce priveste deciziile importante din viata noastra.
Ce putem face ulterior este sa ni le asumam in totalitate, atat alegerile cat si consecintele lor, si sa ne adaptam din mers. Sa revenim asupra lor atunci cand consideram ca este cazul, sa fim constienti de zilele bune dar si de zilele rele care le pot urma, de pierderi si de castiguri, de cum trebuie sa ne pliem si sa ne schimbam si noi in functie de alegerile facute. Pentru ca daca momentul deciziei este scurt (si intens, ce-i drept), momentele de dupa, TOATE acele momente de dupa sunt cele care ne definesc si care ne confera unitate si verticalitate in fata noastra si a celorlalti.
Cel mai bine se spune ca trebuie sa iei o decizie cu sufletul si sa actionezi ulterior cu capul. Well, nu stiu daca reusim asta de fiecare data. Sau cel putin eu ajung sa fac exact invers. (Si da, mi-era dor sa scriu un post oarecum personal dupa atata timp). "Corectitudinea" deciziilor (atat de subiectiva...) o poate demonstra doar timpul si felul in care ne vom raporta noi la schimbarile survenite.
Si melodia de azi, pe care nu am mai ascultat-o de mult timp, si care m-a dus cu gandul la toate deciziile pe care le-am luat in ultima vreme.
Ce putem face ulterior este sa ni le asumam in totalitate, atat alegerile cat si consecintele lor, si sa ne adaptam din mers. Sa revenim asupra lor atunci cand consideram ca este cazul, sa fim constienti de zilele bune dar si de zilele rele care le pot urma, de pierderi si de castiguri, de cum trebuie sa ne pliem si sa ne schimbam si noi in functie de alegerile facute. Pentru ca daca momentul deciziei este scurt (si intens, ce-i drept), momentele de dupa, TOATE acele momente de dupa sunt cele care ne definesc si care ne confera unitate si verticalitate in fata noastra si a celorlalti.
Cel mai bine se spune ca trebuie sa iei o decizie cu sufletul si sa actionezi ulterior cu capul. Well, nu stiu daca reusim asta de fiecare data. Sau cel putin eu ajung sa fac exact invers. (Si da, mi-era dor sa scriu un post oarecum personal dupa atata timp). "Corectitudinea" deciziilor (atat de subiectiva...) o poate demonstra doar timpul si felul in care ne vom raporta noi la schimbarile survenite.
Si melodia de azi, pe care nu am mai ascultat-o de mult timp, si care m-a dus cu gandul la toate deciziile pe care le-am luat in ultima vreme.
miercuri, 31 august 2011
miercuri, 9 martie 2011
marți, 8 martie 2011
Trei pe opt
N-am fost niciodata adepta sarbatorilor si a chestiilor care "trebuie" facute, doar pentru ca trebuie si atat. Ma scot din sarite stereotipuri, lucruri aruncate doar de dragul de a le spune / face, pentru ca asa e normal si pentru ca asa se asteapta restul sa se intample.
Pentru mine 8 martie este in continuare, ca si acum 20 de ani, ziua mamei, cu felicitari pe hartie cumparate de la posta, cu cosulete cu ghiocei, cu serbari la scoala, cu toate emotiile acelea care iti faceau obrajii sa arda. Si atat.
N-am asteptat ziua de azi. Si nici n-am asteptat nimic de la ea.
Dar au fost trei chestii, complet ilogice si lipsite de orice "trebuie" care au facut-o frumoasa, intr-un fel pe care chiar nu il preconizam.
O papusa - cadoul acela primit fara niciun motiv, spontan si sincer si frumos, un telefon primit - telefonul acela de la oameni dragi din trecut, discutiile despre lucrurile simple si buline, despre cum te regasesti pe tine cel de acum mult timp intiparit in vocea celor cu care nu ai mai vorbit de ani, tu asa cum erai atunci si cum incepi sa uiti ca esti, si imaginea a trei femei cu cate o narcisa in mana, galagioase, indreptandu-se spre statia de autobuz, la 7, in semi-lumina de inceput de intuneric - imaginea aceea de "totul e in ordine", de lucruri normale si la locul lor.
In definitiv, doar lucruri simple, asa cum ar trebui sa fie azi.
Pentru mine 8 martie este in continuare, ca si acum 20 de ani, ziua mamei, cu felicitari pe hartie cumparate de la posta, cu cosulete cu ghiocei, cu serbari la scoala, cu toate emotiile acelea care iti faceau obrajii sa arda. Si atat.
N-am asteptat ziua de azi. Si nici n-am asteptat nimic de la ea.
Dar au fost trei chestii, complet ilogice si lipsite de orice "trebuie" care au facut-o frumoasa, intr-un fel pe care chiar nu il preconizam.
O papusa - cadoul acela primit fara niciun motiv, spontan si sincer si frumos, un telefon primit - telefonul acela de la oameni dragi din trecut, discutiile despre lucrurile simple si buline, despre cum te regasesti pe tine cel de acum mult timp intiparit in vocea celor cu care nu ai mai vorbit de ani, tu asa cum erai atunci si cum incepi sa uiti ca esti, si imaginea a trei femei cu cate o narcisa in mana, galagioase, indreptandu-se spre statia de autobuz, la 7, in semi-lumina de inceput de intuneric - imaginea aceea de "totul e in ordine", de lucruri normale si la locul lor.
In definitiv, doar lucruri simple, asa cum ar trebui sa fie azi.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Prietena mea de la Motivi
O dimineata clasica de sambata. Cauta manusile, cauta lista, ipod-ul e incarcat, un bilet cu doua calatorii dus-intors pana in Carrefour. Bun. Trece un 102, prea departe, trece al doilea 102, ma uit la gheata, ma uit la genuchii mei, ma gandesc sa alerg, ma uit iar la gheata, decid ca e mai sanatos pe jos.
Nu sunt un mare fan Motivi (un magazin de haine pentru posibilii cititori de sex masculin ale caror posibile prietene nu i-au carat acolo, bravo lor), dar institnctul meu de pradator in perioada reducerilor de 70% mi-a zis "hai, fa o exceptie de data asta".
Si intru.
Gol, ca sambata dimineata la 11. Ma uit in stanga, in dreapta si VINE. Ii simt rasuflarea in ceafa, isi drege glasul, inevitabilul ei "va ajut cu ceva", inevitabilul meu "multumesc, deocamdata ma uit". Ma lasa in pace cat sa mai pun mana pe o pereche de pantaloni si un tricou. Si acum ma intreb de ce naiba am facut-o.
"Sunt foarte frumosi, vreti sa vi-i duc la cabina?"
"Da, multumesc".
Tot raul spre bine pana la urma.
Intru in cabina, ies, crezand ca am gresit. Ma asteptau, puse frumos, alte 2 perechi de pantaloni si 2 tricouri, "poate o sa-ti placa". Uuuu, deja ne-am apropiat, imi zice mie schimbarea brusca a pronumelui personal folosit. Trec peste. E bine sa treci peste uneori.
Probez. Ii simt DIN NOU rasuflarea de partea cealalta a cabinei.
"Gata? Ai terminat?"
Pregatita cu o replica, dar ma abtin.
"Nu."
Se foieste, o simt. Si incepe:
"Saptamana trecuta mi-am cumparat si eu o pereche de pantaloni ca ai tai si de atunci nu ii mai dau jos" (wow). "Auzi, imi place culoarea ta de par, e naturala?"
(Complimentele primite din partea strainilor de obicei ma emotionau intr-un fel anume, de data asta insa n-a mers).
Ma schimb, deja mi-e cald, m-am enervat, incep sa ma gandesc ce-o fi fost in mintea mea sa intru in loc sa stau linistita acum cu o lista si o cutie de suc de rosii in mana intre doua rafturi din Carrefour.
Si brusc, evident in momentul in care ma schimbam, se da la o parte perdeaua cabinei. Nu apuc sa vad decat o privire de sex barbatesc indecent atintita asupra mea si vocea prietenei mele pierdute: "ah, ma scuzati, am crezut ca v-ati schimbat deja." - de remrcat din nou schimbarea pronumelui folosit.
I-am pus in brate cele 2 perechi de pantaloni si cele 2 tricouri (deci da, in continuare nu-mi place Motivi), i-am multumit din priviri tipului care a avut decenta sa nu ii dea un cot si prietenului lui sa ma vada, mi-am zis ca na, uneori trebuie sa mai iesi putin din rutina, chiar daca asta inseamna sa ramai fara tricou sambata dimineata in fata unui strain intr-un magazin Motivi si am plecat.
Carreffour, suc de rosii, here I come. No more Motivi for me. O sa ma gandesc la o alta varianta de iesire din rutina pentru diminetile de sambata.
Nu sunt un mare fan Motivi (un magazin de haine pentru posibilii cititori de sex masculin ale caror posibile prietene nu i-au carat acolo, bravo lor), dar institnctul meu de pradator in perioada reducerilor de 70% mi-a zis "hai, fa o exceptie de data asta".
Si intru.
Gol, ca sambata dimineata la 11. Ma uit in stanga, in dreapta si VINE. Ii simt rasuflarea in ceafa, isi drege glasul, inevitabilul ei "va ajut cu ceva", inevitabilul meu "multumesc, deocamdata ma uit". Ma lasa in pace cat sa mai pun mana pe o pereche de pantaloni si un tricou. Si acum ma intreb de ce naiba am facut-o.
"Sunt foarte frumosi, vreti sa vi-i duc la cabina?"
"Da, multumesc".
Tot raul spre bine pana la urma.
Intru in cabina, ies, crezand ca am gresit. Ma asteptau, puse frumos, alte 2 perechi de pantaloni si 2 tricouri, "poate o sa-ti placa". Uuuu, deja ne-am apropiat, imi zice mie schimbarea brusca a pronumelui personal folosit. Trec peste. E bine sa treci peste uneori.
Probez. Ii simt DIN NOU rasuflarea de partea cealalta a cabinei.
"Gata? Ai terminat?"
Pregatita cu o replica, dar ma abtin.
"Nu."
Se foieste, o simt. Si incepe:
"Saptamana trecuta mi-am cumparat si eu o pereche de pantaloni ca ai tai si de atunci nu ii mai dau jos" (wow). "Auzi, imi place culoarea ta de par, e naturala?"
(Complimentele primite din partea strainilor de obicei ma emotionau intr-un fel anume, de data asta insa n-a mers).
Ma schimb, deja mi-e cald, m-am enervat, incep sa ma gandesc ce-o fi fost in mintea mea sa intru in loc sa stau linistita acum cu o lista si o cutie de suc de rosii in mana intre doua rafturi din Carrefour.
Si brusc, evident in momentul in care ma schimbam, se da la o parte perdeaua cabinei. Nu apuc sa vad decat o privire de sex barbatesc indecent atintita asupra mea si vocea prietenei mele pierdute: "ah, ma scuzati, am crezut ca v-ati schimbat deja." - de remrcat din nou schimbarea pronumelui folosit.
I-am pus in brate cele 2 perechi de pantaloni si cele 2 tricouri (deci da, in continuare nu-mi place Motivi), i-am multumit din priviri tipului care a avut decenta sa nu ii dea un cot si prietenului lui sa ma vada, mi-am zis ca na, uneori trebuie sa mai iesi putin din rutina, chiar daca asta inseamna sa ramai fara tricou sambata dimineata in fata unui strain intr-un magazin Motivi si am plecat.
Carreffour, suc de rosii, here I come. No more Motivi for me. O sa ma gandesc la o alta varianta de iesire din rutina pentru diminetile de sambata.
miercuri, 26 ianuarie 2011
Miercuri
Pentru ca e miercuri, iar eu am o inclinatie naturala pentru zilele de miercuri in general, si pentru ca mi se invart prin minte chestii si pentru ca ma bucur asa de mult cand mai aud cate un "am citit postul tau aseara" si pentru ca mi-e dor sa-mi fie dor sa scriu si pentru ca azi mi-au inghetat mai putin mainile si pentru ca am baut o chestie buna cu mere si pentru ca e 11.09 (as putea spune ca e fix ziua mea dar e doar o ora) si pentru ca - a opta oara, chiar eram curioasa - asta ar trebui sa fie una dintre frazele de la cafeaua de dimineata:
joi, 20 ianuarie 2011
Cu peron pe partea stanga
Pe vremuri aveam o pasiune nebuna sa merg cu metroul; pe distante lungi, schimbat de 3 ori, in metrourile alea vechi si rosii care nici nu stiu daca mai circula de la Basarab spre 1 mai. Nu mai am de mult timp deja drum pe acolo, din pacate. Era cea mai buna metoda de a-mi pune gandurile in ordine si de a observa: gesturi, oameni, haine, vorbe.
Pe vremuri mai aveam o pasiune (si o mai am) pentru merdenelele cu branza de la piata Victoriei, pentru lucruri imposibile, cautat partituri in anticariate (cat de demult...), iesitul de sambata seara si statul degeaba de duminica seara, trezitul la 7 fara un sfert, mersul la mare pe nepusa-masa, vorbitul la telefon cu orele, oameni, asa in general, tramvaie, cafea la Grigore pe Lipscani, sus.
Si uite asa ajung la concluzia ca suntem, de fapt, o suma de tabieturi; unele care ne raman de-a lungul timpului, altele pe care le uitam pentru a face locul altora. Si, chiar si atunci cand pretindem ca uram rutina, de fapt ne-o cream, cu fiecare automatism pe care il prelungim, zi dupa zi. Nu e neaparat rau, atata timp cat ne inecam in automatismele placute, care pana la urma ne definesc.
Cred ca mi se trage de la faptul ca am mers cu metroul, 2 statii, acum 2 zile, ceea ce nu mai facusem de secole. Si mi-am reamintit. 2 statii, fix cat am avut timp sa caut ipod-ul, sa-l deschid si sa ascult melodia asta.
Si apoi, Piata Sudului cu peron pe partea stanga.
Pe vremuri mai aveam o pasiune (si o mai am) pentru merdenelele cu branza de la piata Victoriei, pentru lucruri imposibile, cautat partituri in anticariate (cat de demult...), iesitul de sambata seara si statul degeaba de duminica seara, trezitul la 7 fara un sfert, mersul la mare pe nepusa-masa, vorbitul la telefon cu orele, oameni, asa in general, tramvaie, cafea la Grigore pe Lipscani, sus.
Si uite asa ajung la concluzia ca suntem, de fapt, o suma de tabieturi; unele care ne raman de-a lungul timpului, altele pe care le uitam pentru a face locul altora. Si, chiar si atunci cand pretindem ca uram rutina, de fapt ne-o cream, cu fiecare automatism pe care il prelungim, zi dupa zi. Nu e neaparat rau, atata timp cat ne inecam in automatismele placute, care pana la urma ne definesc.
Cred ca mi se trage de la faptul ca am mers cu metroul, 2 statii, acum 2 zile, ceea ce nu mai facusem de secole. Si mi-am reamintit. 2 statii, fix cat am avut timp sa caut ipod-ul, sa-l deschid si sa ascult melodia asta.
Si apoi, Piata Sudului cu peron pe partea stanga.
luni, 10 ianuarie 2011
luni, 3 ianuarie 2011
2011 in 38 de cuvinte
Asta pentru ca tot nu am apucat sa scriu un post despre rezolutiile mele pe 2011. In... 38 de cuvinte, cam astea ar fi, cele de mai sus.
Ah.
Si sa adaug:
concertul Bon Jovi
multe, multe concedii departe, departe
si mai multe fapte bune si mai multi oameni dragi
Toffee Nut de la Starbucks in varianta de vara
cel putin jumatate din lucrurile pe care ar trebui sa stiu sa le fac pana la varsta asta (probabil ca ma descurc sa plantez un copac, ma gandeam poate invat sa si conduc. o masina)
dimineti de duminica in care sa n-am ce face si ma sui pur si simplu in tren (dupa ce in prealabil am inchis ochii si am ales la intamplare ceva din mersul trenurilor)
un balcon mare, mare, mare cu lalele
Sighisoara din nou
si un an la fel de complex ca cel care a trecut.