miercuri, 30 ianuarie 2008

Cearsafuri, ghiocei si criza dupa 20

Te trezesti cu fata la cearsaf. Si ziceam eu ca pozitia in somn spune multe despre tine. In fine. Trecand peste semnificatiile pozitiei cu genuchii stransi, mainile sub perna si patura pe jos, revenim la cearsaf. Ingrozitoare astfel de zile.

Cafeaua prea fierbinte care nu are niciun gust. Cateva sunete obsesive de-acum ale unei melodii de care nu mai scapi. Ceasul... O da... Nu stiam ca in dimineata asta merge atat de anapoda. Un dulap rasturnat aproape integral pe pat, scaune, canapele, noptiere. Putina pudra varsata in geanta si poti incepe. Si toate de la un cearsaf...

Finalul: se urca in metrou la Piata Victoriei (stiam eu ca este o legatura puternica intre mine si aceasta statie). Are vreo 30 de ani, nimic deosebit. Trasaturi comune, poate chiar putin iritante. Tot de la cearsaf. Hainele acelea mult prea inchise la culoare si parul care aproape lipseste. Privire enervata si putin zeflemitoare. Asa sunt toti la varsta asta. O numesc "criza dupa 20". Le trece cu varsta, dar deja e prea tarziu. In fine.

Ceva il salveaza. 2 buchete de ghiocei. Prima data cand ii vad pe anul acesta. Uit de cearsaf si de cat de urat e tipul si zambesc.

Concluzia: un buchet de ghiocei poate salva o zi tipica "nu vreau sa aud pe nimeni azi" si un barbat "uita-te la mine, am 30 si sunt inca cel mai bun".


luni, 28 ianuarie 2008

Reminder

Uneori ceva iti aduce aminte de altceva. Si ti se face dor de multe lucruri:

Sa schimbi drumul de fiecare zi si sa alergi putin mai repede ca de obicei.

Sa te uiti pe geam si sa nu iti pese la ce se gandeste cel din fata ta, daca tocmai s-a despartit de cineva sau a uitat sa cumpere 2 cutii de lapte si una de suc.

Sa cutreieri prin fata a minim 10 vitrine si sa te opresti cel putin 5 minute la fiecare.

Sa te agiti cu o zi inainte pentru dimineata in care vei cumpara bilete de tren, vei impacheta in graba si vei chema un taxi care intarzie.

Sa cumperi cu o seara inainte o rochie neagra si o pereche de pantofi cu toc.

Sa miroasa a vara si sa nu iti pese decat daca pe seara o sa inceapa o furtuna si se vei ramane fara cafea in pahar.

Sa intrebi toate prostiile din lume si sa ti se raspunda in cel mai firesc mod.

duminică, 27 ianuarie 2008

Carusel doi

Lucrurile se invart mai repede decat trebuie. Si ameteste.

Nu exista punct de referinta, doar cercuri. Concentrice sau nu. Fumul de tigara are alt gust si colturile scaunelor sunt ovale. Albastru (dar doar albastru spre verde), portocaliu, rosu si alb si 4 pereti care se misca.

10 ani mi se pare o perioada rezonabila. Caruselul probabil ca se va mai invarti. Si amesteste.

Are degetele de la picioare putin reci. Dimineata are acelasi gust ca si noaptea. E doar e chestie de lumina. Dar nu conteaza, oricum ameteste.

Maine e sambata, duminica sau luni. Cred. Si e suficient.

Oare de ce e nevoie sa se invarta un carusel?

vineri, 25 ianuarie 2008

Perdele de vineri

Adoarme incet langa mine. Atat de incet incat imi dau seama de fiecare etapa dinainte de a incepe sa viseze. A uitat cateva reviste pe noptiera, deschise la aceeasi pagina ca in fiecare seara si o ceasca cu ceai de iasomie.

Se trezeste aproape la aceeasi ora, dar in mod diferit. Azi se trezeste pentru vineri. E o stare diferita. Indeparteaza usor draperiile si i se incurca mainile intre cele doua straturi de perdele si jaluzele.

Se face mai lumina, din ce in ce mai lumina, si din ce in ce mai somn.

Stie ca desi o sa i se impiedice varfurile pantofilor in zapada amestecata cu noroi, miroase a primavara. Chiar daca dupa cateva zile o sa ninga din nou.

Dar vinerea dimineata intotdeauna miroase asa. A primavara si a cacao. A somn, a lumina si a lucruri neincepute.

miercuri, 23 ianuarie 2008

Detalii

Poarta chestia aceea la gat pe care tu nu ai inteles niciodata de ce este acolo.

Vorbeste mult si aiurea, ca de fiecare data. Dar e foarte usor sa o inveti sa taca. Tu insa nu stii.

Iti povesteste lucruri nesemnificative, dar uita ca nu au importanta.

Nu se supara cand razi de ea, doar face mai multi pasi mai departe.

Nu te priveste urat cand gresesti. Stie ca reciproc a fost dintotdeauna diferit de unilateral.

Nu iti spune sa pleci atunci cand o judeci. Pentru ca stie sa zica doar lucruri fara importanta.

Dar pleaca ea.

vineri, 18 ianuarie 2008

118 pasi

Si-a atarnat fularul in carouri pe manerul usii unuia dintre dulapuri si asteapta. De la geam, pana la urmatorul geam, pe coridor, pana la usa si inapoi, stie exact cati pasi sunt: 118.

Mirosul de spital si toate fetele agitate din jur, si cei care vin si cei care pleaca prea devreme si sirena fiecarei salvari aproape din jumatate in jumatate de ora. Asa stie cat timp a mai trecut. Chiar daca nu conteaza.

Si-a mutat fularul pe calorifer si asteapta. Sa nu se intample nimic. Doar atat. Si caloriferul acela care arde, si oamenii aceia care tot pleaca. Poate o sa plece si ea. Inca odata cei 118 pasi, dus - intors. Daca o sa plece, o sa mearga si ea si o sa ii deschida fiecare usa pentru a-i fi mai usor, o sa ii spuna buna dimineata si noapte buna in fiecare zi care ar incepe si care s-ar termina. Chiar daca timpul s-ar masura altfel.

"Napolitane cu ciocolata. Poate iti e foame".

Nu stie ca niciodata napolitanele nu au avut un gust mai rau. Iar caloriferul acela e prea cald pentru a-i mai fi foame. 1 pas, al doilea, al treilea.

O respiratie de-a ei si o privire. Si inca una. Si ultima data cand isi mai lasa un fular pe acel calorifer fierbinte.

miercuri, 16 ianuarie 2008

Intotdeauna, mereu si uneori

Sta cu haina ei verde si geanta care imi aminteste de sistemul de inchidere al ghiozdanelor de pe vremuri. Acelea mari, care iti atarnau in spate si te faceau sa mergi putin intortocheat.

O tine de mana si ma face sa zambesc. Au 70 de ani. Unele lucruri dureaza o vesnicie.

Vorbesc intr-un colt, si rad, si vorbesc tare, si tac. In fiecare zi dupa servici. Au 20 de ani. Alte lucruri trec mult prea repede.

Alearga, se opresc, se intreaba, pornesc iar si se privesc. Nu stiu cat. Unele lucruri nu stii cat vor dura.

marți, 15 ianuarie 2008

Life for rent

De ce sa cumperi chestii cand le poti inchria?

Poti sa inchiriezi de exemplu o stare si o folosesti pana te saturi, poti sa inchiriezi o zi in care sa te comporti total absurd fara a fi nevoie sa dai socoteala proprietarului.

Esti liber sa pleci cand ai chef si sa nu te mai intorci. Poti sa iti lasi lucrurile insirate si sa le strangi cand ai chef.

Ma gandeam sa inchiriez urmatoarele:

cana mea de cafea - nu o mai folosesc, folosesc una care imi place mult, este incapatoare si te lasa sa iti dai in petic cu oricata cafea doresti; nu este insa foarte rezistenta la socuri si miscari bruste;

starea de luni dimineata - total diferita de ce se gaseste pe piata la ora actuala, se inchiriaza cu bonus de energie la pachet;

cateva ghivece cu flori - poti deprinde abilitatile de a avea grija de ceva / cineva; la returnare doresc si manualul de utilizare, ca eu l-am pierdut;

un calendar pe 2007 - pe principiul filmelor mute cu final neasteptat.

Si totusi nu as putea inchiria si nici cumpara niciodata anumite lucruri.

Sau poate.

miercuri, 9 ianuarie 2008

Accesorii la metrou

Un telefon cu o sonerie care te scoate din minti si in cea mai calma zi a ta.

O fata care nu exprima nimic si una care rade privind pe geam si intrebandu-se care este urmatorul stop la care metroul va stationa timp de cateva secunde.

3 bratari colorate care nu se potrivesc cu bluza si incheieturile prea subtiri si una care aluneca pe jos.

Mirosul de cornuri si o pereche de cizme cu zapada pe varfuri.

Pagini de ziar in care se incurca randuri scrise atat de departe si o privire de lasa-ma in pace.

O prietena plictisita care se agata privind in gol de umarul lui.

luni, 7 ianuarie 2008

Jeux d'enfants - imi place sa ma joc si sa te iubesc

La inceput a fost doar provocarea - cate filme de acest gen pot vedea astfel incat sa imi pastrez inca discernamantul la cote optime. Apoi, "Paris je t'aime" si "Jeux d'enfants". Si diferenta clara intre un film american si unul frantuzesc.

Pentru Sophie si Julien totul se rezuma pentru inceput la joc si la misterioasa cutie care trece de la unul la altul impreuna cu fiecare provocare lansata: "Cap ou pas cap ?" "Cap ! Bien sûr !"

Lucrurile se complica, iar cea mai mare provocare, aceea de a nu se vedea 10 ani, pare maxim din ceea ce se putea intampla. Dar nu este asa.

Un film cu multe cadre care mi-au amintit de "Paris je t'aime" si de jocurile din copilarie. O poveste pentru care nu ai nevoie decat de "o cutie si de o prietena frumoasa".

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Fraze, noduri si farfurii

De cate ori se innoada o funda pentru a nu fi prea lunga?

Cat de tare poate fi aruncata o farfurie pe podea pentru a se rupe in bucati?

Cat de adanc poti respira astfel incat sa nu te sufoci?

Cate cuvinte incap intr-o fraza astfel incat sa intelegi?


vineri, 4 ianuarie 2008

Pisica de pe acoperis



Mi-am dorit sa fiu o pisica si sa sar pe fiecare dintre acoperisurile de zapada...




Iar apoi sa ma joc si sa ma incurc in toate hainele intinse la uscat.

Pana obosesc si o iau de la capat.

miercuri, 2 ianuarie 2008

Elefantul indian

Primul an in care nu am facut niciun plan pentru anul care urmeaza. Iti da un sentiment de siguranta si nesiguranta in acelasi timp. Anumite lucruri nu trebuie planificate, poate doar de dragul de a fi date ulterior total peste cap.

Cu toate acestea, imi doresc sa iau din 2007 toate lucrurile care m-au schimbat intr-un fel sau altul:

cei mai buni prieteni, cu care stiu ca pot fi suficient de nesuferita pentru a nu ii plictisi si suficient de intelegatoare pentru a nu ma plictisi;

cele mai multe vise implinite si cele mai lungi trenuri;

cea mai buna sampanie, cele mai bune prajituri cu ciocolata si o portie de papanasi cu gem de mure neaparat;

cantitati impresionabile de ciocolata milka;

zeci de calatorii cu metroul si bilete de tramvai;

expresiile de pe fetele necunoscute care mi-au schimbat de fiecare data starea de spirit.

Un proverb indian spunea ca pentru a inghiti un elefant, trebuie sa il imparti in bucati mici. La fel si fiecare an. Si desi listele sunt specialitatea casei, pentru 2008, nu va exista asa ceva. Anumite lucruri nu trebuie catalogate, listate si denumite. Pentru ca...

Cetatea de sub deal

Imi povesteste despre casa lui din marginea padurii, acolo unde se termina cetatea si incepe nicaieriul. E frig si prin manusi patrunde fiecare rafala de vant, iar in cizme fiecare fulg de zapada.

Ma gandesc ca este una dintre acele case in care ai putea scrie o poveste, si in care in fiecare zi respiri altfel.

Ma joc cu mainile pe spatele lui si e fericit. Stam in mijlocul drumului si ne privim ochi in ochi. Cel mai natural schimb de afectiune in cel mai firesc ger cu putinta. Mirosim amandoi a primele ore ale diminetii dintr-un an nou si clipim des din cauza intensitatii momentului.

A ajuns cu povestea la iernile din Sighisoara si la zidurile cetatii care au ramas neschimbate de atata timp. Anumite lucruri raman.

Ma joc cu mainile pe spatele lui si e la fel de fericit. La plecare ma apuca cu dintii de fular in incercarea de a ma pastra acolo. Sau de a ma sufoca. Dar nu am trait inca suficient. Si latra usor.