Acolo unde lucrurile se rotesc incet si se insereaza tarziu.
joi, 29 noiembrie 2007
Oameni de joi
Isi sprijina sacosele pe picioarele mele. De zece minute. O aud cum vorbeste in spatele meu de trafic, aglomeratie si domnisoara care nu i-a dat locul azi in tramvai. De asta a ales microbuzul azi in loc de orice altceva. Interesanta alegere, as putea spune.
Ar trebui sa ma irite, dar are o voce placuta. Asa ca incerc sa mai uit de efectul sacoselor ei asupra picioarelor mele deja amortite. La un moment dat se face intuneric. Fularul ei impresionant prin dimensiuni si textura ajunge pe fata mea. Nu stiu prin ce miscari abil efectuate, dar... era acolo. Insa are o voce placuta in continuare si rezist.
Monologul, presarat pe alocuri cu interventii nervoase ale celor din jur, trece de la domnisoara care nici in ruptul capului nu i-a dat locul de dimineata, la retete culinare de care nu mai auzisem in viata mea (dar pareau bune), la povesti despre rude mai mult sau mai putin indepartate, la intrebari retorice (ne vom mai misca vreodata de aici), la tacere in cele din urma.
Si la plans. Un plans mai neasteptat si mai clar ca niciodata. Si la linistea dimprejur. Si la vocea ei placuta, picioarele mele amortite, si neputinta de a o ajuta cumva.
Ar trebui sa ma irite, dar are o voce placuta. Asa ca incerc sa mai uit de efectul sacoselor ei asupra picioarelor mele deja amortite. La un moment dat se face intuneric. Fularul ei impresionant prin dimensiuni si textura ajunge pe fata mea. Nu stiu prin ce miscari abil efectuate, dar... era acolo. Insa are o voce placuta in continuare si rezist.
Monologul, presarat pe alocuri cu interventii nervoase ale celor din jur, trece de la domnisoara care nici in ruptul capului nu i-a dat locul de dimineata, la retete culinare de care nu mai auzisem in viata mea (dar pareau bune), la povesti despre rude mai mult sau mai putin indepartate, la intrebari retorice (ne vom mai misca vreodata de aici), la tacere in cele din urma.
Si la plans. Un plans mai neasteptat si mai clar ca niciodata. Si la linistea dimprejur. Si la vocea ei placuta, picioarele mele amortite, si neputinta de a o ajuta cumva.
miercuri, 28 noiembrie 2007
Semne
Cand iti ingheata varful nasului mai mult ca de obicei.
Cand apar in vitrine primele ghirlande de stele si primii ochi rotunzi si negri.
Cand te grabesti si in acelasi timp stai pe loc.
Cand razi si aerul miroase a fum, a caldura si a vanilie.
Cand seara lumina capata cu totul alte reflexii ca pana acum.
Cand diminetile sunt mai linistite si noptile mult mai scurte.
Cand nu mai ai rabdare si incepi sa te joci cu degetele de la o mana cantand la un pian imaginar.
Sunt toate semne.
Cand apar in vitrine primele ghirlande de stele si primii ochi rotunzi si negri.
Cand te grabesti si in acelasi timp stai pe loc.
Cand razi si aerul miroase a fum, a caldura si a vanilie.
Cand seara lumina capata cu totul alte reflexii ca pana acum.
Cand diminetile sunt mai linistite si noptile mult mai scurte.
Cand nu mai ai rabdare si incepi sa te joci cu degetele de la o mana cantand la un pian imaginar.
Sunt toate semne.
marți, 27 noiembrie 2007
Azi insa era acolo
Vara era mai tot timpul acolo. Ma obisnuisem atat de mult cu ea. Aceeasi ora, aceleasi dimineti. Invatasem chiar sa nu intarzii pentru a o mai prinde pentru cateva minute.
Apoi nu a mai aparut. Si eu am inceput sa intarzii.
Azi insa era acolo. Cu aceeasi ochi rotunzi si veseli, ce imi amintesc de sunetul castanelor rostogolite in parc. Mai imbatranita si mai trista. Dar cu aceeasi ochi. Si aceleasi castane in mintea mea.
Apleaca smerita capul cand un trecator grabit ii arunca un ban. Si tine minte foarte multe lucruri. Tine minte buchetul de flori pe care i l-am dat in loc de bani si tine minte pateurile cu caise din diminetile de iulie. Iar eu o tin minte. Mereu.
Si tin minte ca ii plac florile albastre, prajiturile, discutiile de 3 minute de la 8 dimineata si oamenii. Iar mie imi place ea. Foarte mult.
Apoi nu a mai aparut. Si eu am inceput sa intarzii.
Azi insa era acolo. Cu aceeasi ochi rotunzi si veseli, ce imi amintesc de sunetul castanelor rostogolite in parc. Mai imbatranita si mai trista. Dar cu aceeasi ochi. Si aceleasi castane in mintea mea.
Apleaca smerita capul cand un trecator grabit ii arunca un ban. Si tine minte foarte multe lucruri. Tine minte buchetul de flori pe care i l-am dat in loc de bani si tine minte pateurile cu caise din diminetile de iulie. Iar eu o tin minte. Mereu.
Si tin minte ca ii plac florile albastre, prajiturile, discutiile de 3 minute de la 8 dimineata si oamenii. Iar mie imi place ea. Foarte mult.
luni, 26 noiembrie 2007
Te-am uitat pe ultimul scaun
L-am uitat pe ultimul scaun din ultimul 90 de pe ziua de azi. Cuminte, s-a uitat cu mine pe fereastra spalata de ploaie tot drumul. Stie ca nu imi place sa vorbeasca aiurea si a tacut la fel de pios ca si o calugarita abia intrata in manastire.
Ma mai uitam din cand in cand la el. Si mi se facea pofta. Dar ploua prea frumos astfel incat sa ii stric tacerile aburinde cu gandurile mele ascunse. Am mers pret de cateva statii, doar noi si stropii de ploaie, si aburii de pe geamuri.
Dupa a doua statie, au inceput manifestarile tandre. Brusc, m-am gandit ca poate ii e frig. Nu aveam altceva, asa ca i-am cedat o manusa de a mea. Cu dungi albastre, albe si rosii. A primit-o recunoscator. Atat ii trebuia...
Am mers inca o statie si inca una... Deja a trebuit sa impartim dragul nostru 90 cu privirile curioase ale calatorilor infrigurati. Nu mai aveam rabdare si el stia asta. Dar nu am ce sa ii fac. Toate lucrurile frumoase au un sfarsit. Toate ploile au un cer senin. Toate autobuzele au un capat. Si toate gandurile mele au o limita.
Mai era putin. Stia si stiam. Il privesc. Ultima privire. Ma pregateam sa pun capat. Se deschid usile. Si ploua. Si ma grabesc. Si cobor. Si ma impiedic. Si il uit acolo. Pe ultimul scaun din ultimul 90. Cu pareri reciproce de rau.
Intotdeauna mi-au placut strudelele cu dovleac. Iar acesta era ultimul pe seara de azi.
Ma mai uitam din cand in cand la el. Si mi se facea pofta. Dar ploua prea frumos astfel incat sa ii stric tacerile aburinde cu gandurile mele ascunse. Am mers pret de cateva statii, doar noi si stropii de ploaie, si aburii de pe geamuri.
Dupa a doua statie, au inceput manifestarile tandre. Brusc, m-am gandit ca poate ii e frig. Nu aveam altceva, asa ca i-am cedat o manusa de a mea. Cu dungi albastre, albe si rosii. A primit-o recunoscator. Atat ii trebuia...
Am mers inca o statie si inca una... Deja a trebuit sa impartim dragul nostru 90 cu privirile curioase ale calatorilor infrigurati. Nu mai aveam rabdare si el stia asta. Dar nu am ce sa ii fac. Toate lucrurile frumoase au un sfarsit. Toate ploile au un cer senin. Toate autobuzele au un capat. Si toate gandurile mele au o limita.
Mai era putin. Stia si stiam. Il privesc. Ultima privire. Ma pregateam sa pun capat. Se deschid usile. Si ploua. Si ma grabesc. Si cobor. Si ma impiedic. Si il uit acolo. Pe ultimul scaun din ultimul 90. Cu pareri reciproce de rau.
Intotdeauna mi-au placut strudelele cu dovleac. Iar acesta era ultimul pe seara de azi.
duminică, 25 noiembrie 2007
Inghetata de fistic
Se aseaza langa mine si imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat.
"Peste un timp, voi pleca. Uite, inca mai ai inghetata din aceea ciudata, cu fistic."
Am aprins lumina si am alergat pe toate holurile pe care le stiam sau nu. Am aruncat cutia de inghetata inspre el, spunand ca mi-e frig. Si ca nu imi place culoarea verde. Dar mie imi place de fapt. Culoarea verde.
Cu prima pereche de sandale iesite in cale am pasit pe langa el, inchizand toate luminile in urma mea. Erau sandale de urias in picioarele mele si ma ajutau sa ma impiedic, la fiecare pas. Iar lui ii place sa ma impiedic.
Iar mie imi place inghetata de fistic.
"Peste un timp, voi pleca. Uite, inca mai ai inghetata din aceea ciudata, cu fistic."
Am aprins lumina si am alergat pe toate holurile pe care le stiam sau nu. Am aruncat cutia de inghetata inspre el, spunand ca mi-e frig. Si ca nu imi place culoarea verde. Dar mie imi place de fapt. Culoarea verde.
Cu prima pereche de sandale iesite in cale am pasit pe langa el, inchizand toate luminile in urma mea. Erau sandale de urias in picioarele mele si ma ajutau sa ma impiedic, la fiecare pas. Iar lui ii place sa ma impiedic.
Iar mie imi place inghetata de fistic.
Uneori, pentru unele lucruri
Pentru unele lucruri e bine sa lupti. Pentru ca foarte rar se intampla ca lucrurile sa fie perfecte.
Pentru unele lucruri e bine sa te hotarasti. Pentru ca cel mai usor se pot pierde lucrurile aparent inexplicabile.
Uneori nu e bine sa cauti explicatii, ci doar sa vezi. Sa vezi, pana nu vei deveni mult prea orb.
Uneori e bine sa te trezesti, pentru a visa in continuare, mult mai frumos.
Pentru ca unele lucruri chiar merita.
Pentru unele lucruri e bine sa te hotarasti. Pentru ca cel mai usor se pot pierde lucrurile aparent inexplicabile.
Uneori nu e bine sa cauti explicatii, ci doar sa vezi. Sa vezi, pana nu vei deveni mult prea orb.
Uneori e bine sa te trezesti, pentru a visa in continuare, mult mai frumos.
Pentru ca unele lucruri chiar merita.
Bitter Moon
Polanski a reusit sa vorbeasca perfect despre pasiune si obsesie duse la extrem. Ca toate filmele vazute in ultima vreme, rezist cu greu la prima ora, pentru ca in ultimele 30 de minute sa prind o replica, o privire sau un gest care sa imi schimbe parerea.
In cazul de fata, replica atat de simpla “Matur, sa ne comportam matur” m-a facut sa vad filmul cu alti ochi. Era incercarea disperata de reintoarcere la normalitate, cand deja jocul obsesiv nu mai permitea demult asta. Deplin constienta ca in viata oricui exista un astfel de moment in care a te comporta matur suna atat de derizoriu si amuzant, am trecut mai departe. Incepea sa imi placa, in sfarsit. Pacat ca mai erau doar 15 minute.
Ultimul schimb de replici dinainte de a se transforma totul intr-un cliseu:
Cred ca m-am indragostit de tine
Sa fim seriosi, sunt doar o fantezie.
Este tot un joc?
Am spus eu ca nu ar fi?
Bitter Moon este un film despre 4 oameni cu 2 destine frapant diferite. Nu este nevoie decat de un moment de nebunie pentru a declanja un joc la fel de nebun. Deja ma gandeam ca “Magicianul” lui Fowles va apare dintr-un colt razand haotic. Dar nu. S-au dus si cele 15 minute. Eu insa l-am vazut pe Conchis tot filmul, intr-un colt, regizand. Sau probabil ca a fost doar Polanski.
In cazul de fata, replica atat de simpla “Matur, sa ne comportam matur” m-a facut sa vad filmul cu alti ochi. Era incercarea disperata de reintoarcere la normalitate, cand deja jocul obsesiv nu mai permitea demult asta. Deplin constienta ca in viata oricui exista un astfel de moment in care a te comporta matur suna atat de derizoriu si amuzant, am trecut mai departe. Incepea sa imi placa, in sfarsit. Pacat ca mai erau doar 15 minute.
Ultimul schimb de replici dinainte de a se transforma totul intr-un cliseu:
Cred ca m-am indragostit de tine
Sa fim seriosi, sunt doar o fantezie.
Este tot un joc?
Am spus eu ca nu ar fi?
Bitter Moon este un film despre 4 oameni cu 2 destine frapant diferite. Nu este nevoie decat de un moment de nebunie pentru a declanja un joc la fel de nebun. Deja ma gandeam ca “Magicianul” lui Fowles va apare dintr-un colt razand haotic. Dar nu. S-au dus si cele 15 minute. Eu insa l-am vazut pe Conchis tot filmul, intr-un colt, regizand. Sau probabil ca a fost doar Polanski.
vineri, 23 noiembrie 2007
Oameni si emotii
Ar trebui sa fie de ajuns sa ne uitam unii la altii si sa mergem mai departe. Dar nu am putea vedea atat de multe lucruri.
Ar trebui sa nu ne pese cand cineva e la pamant si are nevoie disperata de o mana intinsa. Se gasesc atat de multe cioturi de care sa se agate. Ce ar mai conta o mana? Mainile sunt expresive si nu e bine.
Ar trebui sa nu auzim, sa nu intelegem, sa nu conteze si sa nu contam. Emotiile sunt cele care te doboara si te fac sa auzi, intelegi si sa contezi atunci cand nu trebuie.
Ar trebui sa nu ne pese cand cineva e la pamant si are nevoie disperata de o mana intinsa. Se gasesc atat de multe cioturi de care sa se agate. Ce ar mai conta o mana? Mainile sunt expresive si nu e bine.
Ar trebui sa nu auzim, sa nu intelegem, sa nu conteze si sa nu contam. Emotiile sunt cele care te doboara si te fac sa auzi, intelegi si sa contezi atunci cand nu trebuie.
joi, 22 noiembrie 2007
Descant pentru o secunda de liniste
11 septembrie zicea la un moment dat sa mai fac un descant. Dar nu mai aveam disponibil nici un cufar cu magie. Azi am mai gasit cate ceva. Sper sa functioneze.
Trebuie sa tii ochii inchisi, cat mai inchisi cu putinta. Astfel incat sa simti cum fiecare geana se linisteste.
Sa faci un puzzle incomplet cu toate lucrurile albe sau mai putin albe de peste zi. Sa le rastorni pe toate cele mei putin albe si sa le pierzi. In seara asta pana si lucrurile incomplete pot fi frumoase.
Sa reusesti sa auzi cum fiecare om din jurul tau este perfect prin gradul de perfectiune pe care tu i-l acorzi. Sa asculti ceea ce este dincolo de silabe si sunete.
Sa bei o cana mare de lapte cu cafea. Nu cafea cu lapte. Din cea mai frumoasa cana a ta. Trebuie sa ai asa ceva.
Sa vezi in spatele oricarei usi o poarta catre ceea ce vrei tu. Portile de obicei sunt din povesti, iar povestile sunt intotdeauna frumoase. Si atat de simple. La fel ca melodia de mai jos.
Cel putin pentru o secunda va fi liniste.
Trebuie sa tii ochii inchisi, cat mai inchisi cu putinta. Astfel incat sa simti cum fiecare geana se linisteste.
Sa faci un puzzle incomplet cu toate lucrurile albe sau mai putin albe de peste zi. Sa le rastorni pe toate cele mei putin albe si sa le pierzi. In seara asta pana si lucrurile incomplete pot fi frumoase.
Sa reusesti sa auzi cum fiecare om din jurul tau este perfect prin gradul de perfectiune pe care tu i-l acorzi. Sa asculti ceea ce este dincolo de silabe si sunete.
Sa bei o cana mare de lapte cu cafea. Nu cafea cu lapte. Din cea mai frumoasa cana a ta. Trebuie sa ai asa ceva.
Sa vezi in spatele oricarei usi o poarta catre ceea ce vrei tu. Portile de obicei sunt din povesti, iar povestile sunt intotdeauna frumoase. Si atat de simple. La fel ca melodia de mai jos.
Cel putin pentru o secunda va fi liniste.
Patru lucruri de joi
Azi vreau o inghetata si un geamantan rosu. Dupa ce mananc inghetata, iau geamantanul (rosu) si niste bilete de tren (nu conteaza culoarea).
O stropitoare si niste flori pe care sa le ud. Daca nu ploua. Sau nu ninge.
O umbrela. Pentru ca am vrut si stropitoare. Cu flori.
Niste margele si o pereche de ochelari. Margele pentru ca sunt in culoarea portocalelor. Ochelari pentru ca e bine sa jonglezi cu perspectivele.
O stropitoare si niste flori pe care sa le ud. Daca nu ploua. Sau nu ninge.
O umbrela. Pentru ca am vrut si stropitoare. Cu flori.
Niste margele si o pereche de ochelari. Margele pentru ca sunt in culoarea portocalelor. Ochelari pentru ca e bine sa jonglezi cu perspectivele.
miercuri, 21 noiembrie 2007
Pacate capitale
Azi am aflat care sunt "atributele esentiale" pentru a supravietui. Total diferite de ale mele. Dar la urma urmei, oamenii sunt facuti pentru a dezamagi si a fi dezamagiti.
Canile de plastic aruncate pe podea nu se sparg niciodata. Se crapa sau se invechesc.
Canile de plastic aruncate pe podea nu se sparg niciodata. Se crapa sau se invechesc.
Imi plac pantofii ei
Imi plac pantofii ei roz rupti pe o parte. Si imi place cum sta neclintita in frig si in soarele de 8 dimineata. Si rade. Cu ecou.
Se uita in vitrinele inalte si mult mai curate decat pantofii ei. Incredibil cum poate sa rada. Imi vine si mie sa rad, dar e prea frig. Ma apropii. Parca sunt si mai roz pantofii, si mai limpede rasul.
"Bine, si acum ce o sa se intample? Ce o sa faca? O sa prinda soarecele?"
Imi dau seama ca e grav. Nu numai ca rade, dar si vorbeste. Ma apropii mai mult. Da, se uita la desene animate in televizorul din aceeasi vitrina curata, incaltata cu aceeasi pantofi roz murdari si rupti. Pe o parte. Si avea in jur de 70 de ani. M-am asezat langa ea.
"Cred ca o sa prinda soarecele", am zis.
"Esti sigura? Uite cat de repede alearga"
"Da!! Intotdeauna soarecele este prins si intotdeauna scapa, asta e farmecul"
Si intotdeauna tramvaiele apar atunci cand nu trebuie. Poate insa o voi mai gasi si maine acolo. La urmatorul program de desene animate de la 8 dimineata din statia de tramvai. Azi imi plac pantofii roz, dar numai ai ei, si numai cei rupti. Pe o singura parte. Sper ca soarecele intr-adevar a scapat...
Se uita in vitrinele inalte si mult mai curate decat pantofii ei. Incredibil cum poate sa rada. Imi vine si mie sa rad, dar e prea frig. Ma apropii. Parca sunt si mai roz pantofii, si mai limpede rasul.
"Bine, si acum ce o sa se intample? Ce o sa faca? O sa prinda soarecele?"
Imi dau seama ca e grav. Nu numai ca rade, dar si vorbeste. Ma apropii mai mult. Da, se uita la desene animate in televizorul din aceeasi vitrina curata, incaltata cu aceeasi pantofi roz murdari si rupti. Pe o parte. Si avea in jur de 70 de ani. M-am asezat langa ea.
"Cred ca o sa prinda soarecele", am zis.
"Esti sigura? Uite cat de repede alearga"
"Da!! Intotdeauna soarecele este prins si intotdeauna scapa, asta e farmecul"
Si intotdeauna tramvaiele apar atunci cand nu trebuie. Poate insa o voi mai gasi si maine acolo. La urmatorul program de desene animate de la 8 dimineata din statia de tramvai. Azi imi plac pantofii roz, dar numai ai ei, si numai cei rupti. Pe o singura parte. Sper ca soarecele intr-adevar a scapat...
luni, 19 noiembrie 2007
Perceptii distorsionate
Unele lucruri se vad in mod diferit. Depinde de ora la care le privesti.
Geanta neagra e un cufar pe care poti sa il umpli cu hartii vechi sau caramele, pe care poti sa il trantesti intr-un colt atunci cand nu ai chef de el si sa il readuci la viata atunci cand ploua afara.
Cizmele din fata sunt incaltarile rotunde ale unui spiridus care a pasit stramb in aceasta dimineata.
Ziarul de langa mine e doar perna pe care as putea dormi pana voi stii ca totul e bine.
Parfumul scaunului de alaturi e mirosul de caise prea dulci care iti fac rau intr-o dupa-amiaza de august. Ai fi vrut sa mananci de fapt struguri. Dar nu avem azi.
Scaunul din stanga e cosul mare in care poti sa arunci multe lucruri, aproape orice. Impletit din salcie care nu plange niciodata.
Rasul fara ecou din capatul celalalt e raspunsul la tot ce nu ai vrut sa intrebi vreodata. Nu imi plac oamenii care rad fara ecou. Rad fara farmec. Iar intre farmec si ecou exista o legatura indisolubila.
Si intr-adevar, poti sa alegi sa vezi lucrurile altfel. Depinde de ora, de cat de dens este aerul si cat de clara este lumina. Eu as alege doar spiridusul si cufarul.
Geanta neagra e un cufar pe care poti sa il umpli cu hartii vechi sau caramele, pe care poti sa il trantesti intr-un colt atunci cand nu ai chef de el si sa il readuci la viata atunci cand ploua afara.
Cizmele din fata sunt incaltarile rotunde ale unui spiridus care a pasit stramb in aceasta dimineata.
Ziarul de langa mine e doar perna pe care as putea dormi pana voi stii ca totul e bine.
Parfumul scaunului de alaturi e mirosul de caise prea dulci care iti fac rau intr-o dupa-amiaza de august. Ai fi vrut sa mananci de fapt struguri. Dar nu avem azi.
Scaunul din stanga e cosul mare in care poti sa arunci multe lucruri, aproape orice. Impletit din salcie care nu plange niciodata.
Rasul fara ecou din capatul celalalt e raspunsul la tot ce nu ai vrut sa intrebi vreodata. Nu imi plac oamenii care rad fara ecou. Rad fara farmec. Iar intre farmec si ecou exista o legatura indisolubila.
Si intr-adevar, poti sa alegi sa vezi lucrurile altfel. Depinde de ora, de cat de dens este aerul si cat de clara este lumina. Eu as alege doar spiridusul si cufarul.
duminică, 18 noiembrie 2007
De cata magie ai nevoie...
De cata magie ai nevoie pentru...
a vedea lucrurile asa cum vrei sa le vezi si a auzi cum zboara fiecare vorba de a ta transformata in gand
pentru a intelege ca frumusetea lucrurilor sta in faptul ca sunt relative si te poti juca cu ele si te poti juca cu tine
a urca o mie de trepte doar pentru a le cobori apoi
pentru a spune o suta de lucruri inutile si a ti le aminti atat de utile
a memora chipuri si sunete, numere si mirosuri, toate distincte si atat de puternice
pentru a fii constient ca poti face o magie in fiecare zi, chiar si atunci cand e innorat afara
pentru a stii ca pentru o astfel de magie ai nevoie de putina cafea, putin frig si putina caldura, un pic de lumina si cateva coli de hartie. Si ai nevoie de tine.
Ai nevoie de foarte putina magie pentru a intelege ca "Nu exista adevar dincolo de magie"
a vedea lucrurile asa cum vrei sa le vezi si a auzi cum zboara fiecare vorba de a ta transformata in gand
pentru a intelege ca frumusetea lucrurilor sta in faptul ca sunt relative si te poti juca cu ele si te poti juca cu tine
a urca o mie de trepte doar pentru a le cobori apoi
pentru a spune o suta de lucruri inutile si a ti le aminti atat de utile
a memora chipuri si sunete, numere si mirosuri, toate distincte si atat de puternice
pentru a fii constient ca poti face o magie in fiecare zi, chiar si atunci cand e innorat afara
pentru a stii ca pentru o astfel de magie ai nevoie de putina cafea, putin frig si putina caldura, un pic de lumina si cateva coli de hartie. Si ai nevoie de tine.
Ai nevoie de foarte putina magie pentru a intelege ca "Nu exista adevar dincolo de magie"
sâmbătă, 17 noiembrie 2007
Descant de ninsoare
Daca vrei sa ninga, trebuie sa cumperi prajituri de la cofetaria din colt, dupa-amiaza, inainte sa se intunece, cand lumina este atat de limpede pentru cateva minute si cand simti ca iti este atat de frig incat iti ingheata degetele de la o mana.
Sa iei numai prajituri cu ciocolata. Sunt cele mai "sincere" prajituri din lume. Si nu o sa te amageasca niciodata.
Sa vorbesti in soapta, atat de incet incat sa te auda doar cei care aud si atat de tare incat sa taca cei care nu aud. Sa mergi usor, iar pasii tai sa aiba cadenta unui dans de acum 100 de ani. Usor...
Sa te gandesti la lucruri pline de culoare si sa lasi sa curga toate lucrurile lipsite de consistenta si sens. Sa nu iti fie frica de cuvinte si sa le pronunti cu tonalitatea cu care recitai atunci cand erai mic.
Sa desfaci ambalajele de la 4 bomboane diferite, cu portocale, si sa le mananci pe indelete, spargandu-le in dinti. Lucrurile sparte sunt frumoase. In felul lor.
Sa privesti pe geam, aiurea, si sa te gandesti ca totul are sens. Uite ca ninge...
Sa iei numai prajituri cu ciocolata. Sunt cele mai "sincere" prajituri din lume. Si nu o sa te amageasca niciodata.
Sa vorbesti in soapta, atat de incet incat sa te auda doar cei care aud si atat de tare incat sa taca cei care nu aud. Sa mergi usor, iar pasii tai sa aiba cadenta unui dans de acum 100 de ani. Usor...
Sa te gandesti la lucruri pline de culoare si sa lasi sa curga toate lucrurile lipsite de consistenta si sens. Sa nu iti fie frica de cuvinte si sa le pronunti cu tonalitatea cu care recitai atunci cand erai mic.
Sa desfaci ambalajele de la 4 bomboane diferite, cu portocale, si sa le mananci pe indelete, spargandu-le in dinti. Lucrurile sparte sunt frumoase. In felul lor.
Sa privesti pe geam, aiurea, si sa te gandesti ca totul are sens. Uite ca ninge...
joi, 15 noiembrie 2007
La multi ani, Dana!
Nu bea cafea desi ii place. Decat ciocolata calda, si pe aceea din cateva inghitituri. M-a depasit deja. Nu se supara (cred) daca din greseala dimineata mai scap paharul de cafea langa ea si apoi izbucnesc in ras.
Ii plac pufuletii, mai ales cei de la metrou si plimbarile pe peron dintr-o parte intr-alta. Ii plac bocancii de munte si rade de pantofii mei cu toc.
Are cate un raspuns la fiecare intrebare de-a mea si stie de ce rad in metrou si de ce ma impiedic uneori.
Ah, si face cele mai minunate poze din lume. Si este ziua ei. La multi ani, Dana!
Ii plac pufuletii, mai ales cei de la metrou si plimbarile pe peron dintr-o parte intr-alta. Ii plac bocancii de munte si rade de pantofii mei cu toc.
Are cate un raspuns la fiecare intrebare de-a mea si stie de ce rad in metrou si de ce ma impiedic uneori.
Ah, si face cele mai minunate poze din lume. Si este ziua ei. La multi ani, Dana!
miercuri, 14 noiembrie 2007
Punct si de la capat
Azi imi place sa ma uit in tavan si sa rad fara motiv. Sa imi fie foarte frig si sa imi gasesc manusile pierdute prin buzunare. Sa beau ceai cu aceleasi inghitituri mici cu care beau cafeaua. Sa imi insir pe birou toate cele 4 cani si betisoarele chinezesti.
Sa imi arunc pantofii cu toc pe covor si sa ma gandesc ca am timp maine sa ii adun. Sa imi pierd un cercel pe care sa il gasesc a doua zi sub perna. Sa deschid in acelasi timp doua pachete de servetele, unul cu miros de zmeura si unul cu miros de cafea.
Sa inlocuiesc partiturile de saptamana trecuta si sa imi inghete degetele pe clape la 12 noaptea. Sa confund si bemol cu la si sa rad a doua zi dimineata. Sa rup un sir de margele si sa stau 2 ore sa le adun.
Sa mananc mere verzi si sa ma uit la un plic de scortisoara pentru a-mi inchpui o placinta cu mere. Sa ascult cum se face din ce in ce mai frig si sa caut o cutie de chibrituri pe care sa nu o gasesc.
Azi imi plac foarte multe lucruri.
Sa imi arunc pantofii cu toc pe covor si sa ma gandesc ca am timp maine sa ii adun. Sa imi pierd un cercel pe care sa il gasesc a doua zi sub perna. Sa deschid in acelasi timp doua pachete de servetele, unul cu miros de zmeura si unul cu miros de cafea.
Sa inlocuiesc partiturile de saptamana trecuta si sa imi inghete degetele pe clape la 12 noaptea. Sa confund si bemol cu la si sa rad a doua zi dimineata. Sa rup un sir de margele si sa stau 2 ore sa le adun.
Sa mananc mere verzi si sa ma uit la un plic de scortisoara pentru a-mi inchpui o placinta cu mere. Sa ascult cum se face din ce in ce mai frig si sa caut o cutie de chibrituri pe care sa nu o gasesc.
Azi imi plac foarte multe lucruri.
marți, 13 noiembrie 2007
Perfect inutil.
Te ustura in gat si tot fumezi. Mananci aceleasi chestii nesanatoase zi de zi. Si azi e frig si degetele au capatat o culoare ireala. Ti-a spus cineva odata ca ai maini ciudate?
Azi nicio muzica nu e buna. Nimic potrivit cu tine. Se va lumina in curand si va trebui sa redevii ce esti. Acelasi tu, la fel de inutil ca in fiecare zi de luni, marti, miercuri sau duminica. Stiu ca se lumineaza. Aud zgomotul neclar al masinilor din ce in ce mai pronuntat. Perfect normal. Stiu si cand se intuneca. Aud tiuitul infundat al trenurilor din gara de langa. Perfect anormal.
Parca mirosea a cafea mai devreme. Acea cafea din plicul de plastic cu gust de carton, din zilele in care uiti de tot si cu care totusi te mandresti. Uman as putea spune.
Perfect inutil din partea ta. Total absurd dintr-a mea.
Azi nicio muzica nu e buna. Nimic potrivit cu tine. Se va lumina in curand si va trebui sa redevii ce esti. Acelasi tu, la fel de inutil ca in fiecare zi de luni, marti, miercuri sau duminica. Stiu ca se lumineaza. Aud zgomotul neclar al masinilor din ce in ce mai pronuntat. Perfect normal. Stiu si cand se intuneca. Aud tiuitul infundat al trenurilor din gara de langa. Perfect anormal.
Parca mirosea a cafea mai devreme. Acea cafea din plicul de plastic cu gust de carton, din zilele in care uiti de tot si cu care totusi te mandresti. Uman as putea spune.
Perfect inutil din partea ta. Total absurd dintr-a mea.
luni, 12 noiembrie 2007
Top cautari pe aici
Trecand peste banalitatea acetui post, totusi nu ma pot abtine. Top cautari pe aici, pe la mine:
placinta cu branza - sarata, dulce, nu conteaza, placinta sa fie. Se pare ca devine din ce in ce mai stringenta nevoie unui blog culinar. Si macar daca mi-ar iesi bine de fiecare data placinta, dar...
ciocolata milka - in toate formele posibile. De la "cat costa o ciocolata Milka" (30.000 la orice magazin non-stop si 25.000 in supermarket), la "de ce sa mananc ciocolata Milka" (pentru ca este delicioasa, are ambalaj mov si o vaca adorabila pe ea), la "ciocolata Milka cu spuma de lapte" (multumesc pentru informatii, nu stiam ca exista asa ceva).
snitele cu pesmet - se pare ca sunt multi amatori de asa ceva; cu o singura conditie: pesmetul sa fie auriu (din nou, nu faceam diferenta, dar...)
te urasc in spaniola - probabil in spaniola poti uri cel mai bine. Din pacate, nu stiu care este traducerea exacta si nu o sa ma obosesc sa o caut. Poate i-a folosit la ceva "te urasc" in romana. Desi eu nu imi amintesc cand am urat pe aici...
deci, am avut dreptate si de data asta - bineinteles, aici poti avea toata dreptatea din lume. Dar numai de data asta. De restul ma ocup eu.
pentru ca merit - Da, e preferata cautarilor mele! Ma mir cum au ajuns aici!
nu te mai vreau - cred ca exista o oarecare legatura intre "pentru ca merit" si "nu te mai vreau";
nu te mai vreau in viata mea - se pare ca problemele de la precedenta cautare nu s-au rezolvat, ci dimpotriva, s-au agravat;
e atat de placut - ok, este bine de data aceasta;
portret colega nesuferita - nu imi amintesc sa fi creat unul, dar, daca totusi se cauta asa ceva... Ma gandesc doar daca este vorba despre mine sau nu.
dependenta de dulciuri - degeaba, nu am o solutie pentru asa ceva, te pot invata in schimb cum sa fii si mai dependent.
cat costa un articol - nu stiu. Daca e scris de mine, depinde.
morile de vant - inteleg, si eu ma lupt cu ele zilnic. De acord deci.
Au fost cele mai... interesante. Nu vreau sa ma gandesc ce se va mai cauta in viitor. Devine prea palpitant. Si imi place.
placinta cu branza - sarata, dulce, nu conteaza, placinta sa fie. Se pare ca devine din ce in ce mai stringenta nevoie unui blog culinar. Si macar daca mi-ar iesi bine de fiecare data placinta, dar...
ciocolata milka - in toate formele posibile. De la "cat costa o ciocolata Milka" (30.000 la orice magazin non-stop si 25.000 in supermarket), la "de ce sa mananc ciocolata Milka" (pentru ca este delicioasa, are ambalaj mov si o vaca adorabila pe ea), la "ciocolata Milka cu spuma de lapte" (multumesc pentru informatii, nu stiam ca exista asa ceva).
snitele cu pesmet - se pare ca sunt multi amatori de asa ceva; cu o singura conditie: pesmetul sa fie auriu (din nou, nu faceam diferenta, dar...)
te urasc in spaniola - probabil in spaniola poti uri cel mai bine. Din pacate, nu stiu care este traducerea exacta si nu o sa ma obosesc sa o caut. Poate i-a folosit la ceva "te urasc" in romana. Desi eu nu imi amintesc cand am urat pe aici...
deci, am avut dreptate si de data asta - bineinteles, aici poti avea toata dreptatea din lume. Dar numai de data asta. De restul ma ocup eu.
pentru ca merit - Da, e preferata cautarilor mele! Ma mir cum au ajuns aici!
nu te mai vreau - cred ca exista o oarecare legatura intre "pentru ca merit" si "nu te mai vreau";
nu te mai vreau in viata mea - se pare ca problemele de la precedenta cautare nu s-au rezolvat, ci dimpotriva, s-au agravat;
e atat de placut - ok, este bine de data aceasta;
portret colega nesuferita - nu imi amintesc sa fi creat unul, dar, daca totusi se cauta asa ceva... Ma gandesc doar daca este vorba despre mine sau nu.
dependenta de dulciuri - degeaba, nu am o solutie pentru asa ceva, te pot invata in schimb cum sa fii si mai dependent.
cat costa un articol - nu stiu. Daca e scris de mine, depinde.
morile de vant - inteleg, si eu ma lupt cu ele zilnic. De acord deci.
Au fost cele mai... interesante. Nu vreau sa ma gandesc ce se va mai cauta in viitor. Devine prea palpitant. Si imi place.
duminică, 11 noiembrie 2007
Am nimic
Napolitane cu vanilie sau cu ciocolata? La 5 sau la 6?
I-a spus in treacat ca la un moment dat ceasurile se opresc. Si ceasornicarul acela vechi, din colt, cu pravalia ce sta sa se darame de la atatea tic-tac-uri anarhice, a disparut.
Sa aprinda lumina sau nu?
Toate dalele de pe Lipscani suna intr-un mod ciudat, iar felinarul din mijlocul cafenelei clipeste. Probabil se va stinge. Iar cafeaua cu dulceata de zmeura are un gust la fel de bizar ca si ecoul tocurilor grabite din afara.
Sa taca sau sa taca si mai mult?
Daca tace, inseamna ca o sa poata auzi in curand cum se apropie ninsoarea. Si o sa i se faca frig. Daca tace si mai mult...
I-a spus in treacat ca la un moment dat ceasurile se opresc. Si ceasornicarul acela vechi, din colt, cu pravalia ce sta sa se darame de la atatea tic-tac-uri anarhice, a disparut.
Sa aprinda lumina sau nu?
Toate dalele de pe Lipscani suna intr-un mod ciudat, iar felinarul din mijlocul cafenelei clipeste. Probabil se va stinge. Iar cafeaua cu dulceata de zmeura are un gust la fel de bizar ca si ecoul tocurilor grabite din afara.
Sa taca sau sa taca si mai mult?
Daca tace, inseamna ca o sa poata auzi in curand cum se apropie ninsoarea. Si o sa i se faca frig. Daca tace si mai mult...
Prajituri cu lamaie
Sta pe acelasi scaun pe care ne-am certat si ne-am impacat. Miroase putin a iarna si a prajituri cu lamaie. E ciudat, nu a mai facut nimeni prajituri cu lamaie. De 5 ani. Povesteste cu aceiasi ochi ce tresalta la fiecare cuvant.
Ma roaga sa cumpar lamai. I-am zis ca nu am mai gasit. Dar voi cumpara portocale de Craciun. Voi cumpara cele mai multe portocale de pana acum. Dar nu lamai. Zambeste in cel mai indepartat mod cu putinta.
Nu, nu mai vreau cafea, multumesc, este tarziu. Iar tu nu ai voie asa ceva. Cafeaua este doar pentru oamenii obisnuiti, care mai au timp sa se intristeze si sa se bucure. Tu de acum ai timp doar sa te bucuri.
O sa inchid geamul, miroase din ce in ce mai tare a prajituri cu lamaie si te intristezi. O sa fac totusi o cafea, de dragul vremurilor trecute, macar pentru a alunga ultima adiere de iarna si lamai. Si tacerea mea, tot din vremuri trecute.
La inceput nu stia daca sunt in clasa a sasea sau a saptea. Cu toate acestea, imi cumpara cacao cu lapte in fiecare dimineata. Si dadea drumul la calorifer pentru a nu-mi ingheta mainile pe caietele de matematica. Foarte mult timp am crezut ca ma pot juca cu timpul.
Ma roaga sa cumpar lamai. I-am zis ca nu am mai gasit. Dar voi cumpara portocale de Craciun. Voi cumpara cele mai multe portocale de pana acum. Dar nu lamai. Zambeste in cel mai indepartat mod cu putinta.
Nu, nu mai vreau cafea, multumesc, este tarziu. Iar tu nu ai voie asa ceva. Cafeaua este doar pentru oamenii obisnuiti, care mai au timp sa se intristeze si sa se bucure. Tu de acum ai timp doar sa te bucuri.
O sa inchid geamul, miroase din ce in ce mai tare a prajituri cu lamaie si te intristezi. O sa fac totusi o cafea, de dragul vremurilor trecute, macar pentru a alunga ultima adiere de iarna si lamai. Si tacerea mea, tot din vremuri trecute.
La inceput nu stia daca sunt in clasa a sasea sau a saptea. Cu toate acestea, imi cumpara cacao cu lapte in fiecare dimineata. Si dadea drumul la calorifer pentru a nu-mi ingheta mainile pe caietele de matematica. Foarte mult timp am crezut ca ma pot juca cu timpul.
joi, 8 noiembrie 2007
Sometimes
M-a intrebat eu ce vreau sa fiu. I-am zis ca vreau sa fiu mica si sa fac oamenii sa zambeasca. Mi-a zis ca nu am cum sa fac asta, ca nu stiu si ca nu voi reusi niciodata.
Atunci am vrut sa pot sa vad lucrurile din mintea oamenilor. Atunci chiar nu vei mai putea zambi. I-am raspuns cu un zambet si i-am zis ca uneori e posibil.
Atunci am vrut sa pot sa vad lucrurile din mintea oamenilor. Atunci chiar nu vei mai putea zambi. I-am raspuns cu un zambet si i-am zis ca uneori e posibil.
Tort cu ciocolata la metrou
Imi plac oamenii care indraznesc.
Are o esarfa cu flori mov si ochi negrii. Si un tort cu ciocolata. Cred ca e bun. E cald si metroul nu vrea sa mai porneasca. Fosnet de sacose si alergari de pasi. Tot mai multa lume.
Ne privim pentru o secunda in ochi. Alaturi, se deschide un ziar. Nu ma intereseaza. Imi e pofta de ciocolata. Cu lapte. O vad ca deschide o punga, apoi o cutie. Urmeaza apoi o lingurita de plastic. Nu vede nimeni. Si incepe sa manance din tort, atat de linistita si relaxata. Metroul porneste. Oare cat va reusi in doua statii?
Imi venea sa cant "la multi ani". Dar vocea mea ragusita din dimineata asta nu ar fi facut fata. Arunc o privire la ziarul deschis din fata mea. Imi sare in ochi un singur titlu, la fel de negru ca ochii ei si ca ciocolata de pe tort, care probabil era amaruie: "L-au infulecat" Hmmm, oare pe cine? Nu conteaza. Oricum ciocolata nu era cu lapte.
Mai e o statie si jumatate. Adica 2 minute si 20 de secunde. Mai e si mai mult de jumatate de tort. Adica 3 felii si jumatate.
Imi place. Poate mai vine si maine. Si poate indrazneste.
Are o esarfa cu flori mov si ochi negrii. Si un tort cu ciocolata. Cred ca e bun. E cald si metroul nu vrea sa mai porneasca. Fosnet de sacose si alergari de pasi. Tot mai multa lume.
Ne privim pentru o secunda in ochi. Alaturi, se deschide un ziar. Nu ma intereseaza. Imi e pofta de ciocolata. Cu lapte. O vad ca deschide o punga, apoi o cutie. Urmeaza apoi o lingurita de plastic. Nu vede nimeni. Si incepe sa manance din tort, atat de linistita si relaxata. Metroul porneste. Oare cat va reusi in doua statii?
Imi venea sa cant "la multi ani". Dar vocea mea ragusita din dimineata asta nu ar fi facut fata. Arunc o privire la ziarul deschis din fata mea. Imi sare in ochi un singur titlu, la fel de negru ca ochii ei si ca ciocolata de pe tort, care probabil era amaruie: "L-au infulecat" Hmmm, oare pe cine? Nu conteaza. Oricum ciocolata nu era cu lapte.
Mai e o statie si jumatate. Adica 2 minute si 20 de secunde. Mai e si mai mult de jumatate de tort. Adica 3 felii si jumatate.
Imi place. Poate mai vine si maine. Si poate indrazneste.
marți, 6 noiembrie 2007
luni, 5 noiembrie 2007
Pe ploaie
Pe ploaie, lucrurile se spun in soapta. Totul capata o alta tonalitate. Te poti pierde, este suficient sa te intrebi de prea multe ori de ce. Este suficient sa te gandesti doar o secunda in plus si poti pierde controlul. E totusi atat de placut.
Poti sa pierzi un tramvai, si inca unul, si inca unul, si inca o rafala... Poti sa alergi fara sa te gandesti unde vei ajunge. Atunci cand ploua, nu mai e cazul sa aplici reguli si mecanisme, totul se desfasora in acelasi ritm cu cel al respiratiei tale. Si e atat de usor.
Poti sa te intorci unde vrei, sa stergi tot ce te-ar face sa devii cu un singur gram mai banal, sa creezi orice in care sa crezi apoi cu disperare. Exista un singur moment in care nu e nevoie sa te temi de acest cuvant. Si e atat de normal.
Pe ploaie, poti sa incerci sa iti fie cald si sa uiti ce inseamna sa iti fie frig. Poti sa te agiti, sa te linistesti, sa te bucuri, sa plangi, sa vorbesti, sa visezi si sa crezi. Si e atat de frumos. Dar...usor...in soapta.
Poti sa pierzi un tramvai, si inca unul, si inca unul, si inca o rafala... Poti sa alergi fara sa te gandesti unde vei ajunge. Atunci cand ploua, nu mai e cazul sa aplici reguli si mecanisme, totul se desfasora in acelasi ritm cu cel al respiratiei tale. Si e atat de usor.
Poti sa te intorci unde vrei, sa stergi tot ce te-ar face sa devii cu un singur gram mai banal, sa creezi orice in care sa crezi apoi cu disperare. Exista un singur moment in care nu e nevoie sa te temi de acest cuvant. Si e atat de normal.
Pe ploaie, poti sa incerci sa iti fie cald si sa uiti ce inseamna sa iti fie frig. Poti sa te agiti, sa te linistesti, sa te bucuri, sa plangi, sa vorbesti, sa visezi si sa crezi. Si e atat de frumos. Dar...usor...in soapta.
Alimentara sau supermarket, Mall sau cinemateca
Le vad peste tot si ma uimesc din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Probabil ca de asta ma mai impiedic pe strada, de uimire, am gasit in sfarsit raspunsul...
Nu merg la alimentara, ci doar in supermarket. Se poate sa intre in ceva ce nu numai ca nu mai e la moda, dar si pe cale de disparitie? Plus ca in alimentara miroase a salam si branza, pe cand in supermarket au carucioare enorme cu care sa "care" o crema de fata si o sticla de Coca-Cola. Light, bineinteles. Se poarta.
Filmele bune se vad numai la Mall. Asa e trendy, ce nu ai aflat inca? Ah, plus ca trebuie sa isi faca intrarea in cele mai scumpe magazine, indiferent daca vor cumpara sau nu ceva. Asa trebuie. Plus plimbarea de onoare in pas lejer pentru a fi observate. Se cere, doar. Cu soldurile unduite, bineinteles.
Nu trebuie sa razi, in schimb trebuie sa vorbesti abia deschizand gura, cu capul putin pe spate daca se poate. Nu iti iese din prima? Mai exerseaza, merge pana la urma. Sa vezi cat de interesanta te vor considera cei din jur!
Nu trebuie sa recunosti nici in ruptul capului ca iti cumperi haine din alta parte decat de la un magazin cat mai fancy, mai ales in ceea ce priveste preturile. Vezi ca ai uitat sa ii mentionezi vecinei de la etajul trei cat de mult a costat ultima ta geanta cumparata bineinteles tot din Mall. Asta deja se numeste dezinformare in masa.
Si, nu in ultimul rand, tu nu mergi la serviciu cu mijloacele de transport in comun. Cum sa suporti toti mitocanii care se uita la tine cu ganduri nu tocmai potrivite pentru ora matinala? Tu, care esti atat de pura si inocenta. Nu.
Si ca sa stai linistita, uite, nu ai pierdut nimic:
Alimentara chiar nu e un loc potrivit pentru tine, de acolo nu poti cumpara parfum si branza pe care le vei transporta in aceeasi punga pana acasa. Cinemateca presupun ca nu stii ce este, lasa, nu te ingrijora, nu trebuie sa iti incarci memoria suplimentar. Si in Mall e chiar frumos de fapt, nu? Nu incerca sa razi sau macar sa zambesti. In caz contrar, ceilalti ar incepe sa isi schimbe parerea despre tine, iar tu nu vrei asta, nu-i asa?
Cat despre metrou, nici sa nu te gandesti! Toata lumea aceea care se uita la tine in mod ciudat, si mirosul, si faptul ca pret de cinci statii poti sa visezi cu ochii deschisi. Lasa, nu e cazul. Maine la Mall se va lansa o noua colectie de genti. Sper ca vei fi acolo!
Nu merg la alimentara, ci doar in supermarket. Se poate sa intre in ceva ce nu numai ca nu mai e la moda, dar si pe cale de disparitie? Plus ca in alimentara miroase a salam si branza, pe cand in supermarket au carucioare enorme cu care sa "care" o crema de fata si o sticla de Coca-Cola. Light, bineinteles. Se poarta.
Filmele bune se vad numai la Mall. Asa e trendy, ce nu ai aflat inca? Ah, plus ca trebuie sa isi faca intrarea in cele mai scumpe magazine, indiferent daca vor cumpara sau nu ceva. Asa trebuie. Plus plimbarea de onoare in pas lejer pentru a fi observate. Se cere, doar. Cu soldurile unduite, bineinteles.
Nu trebuie sa razi, in schimb trebuie sa vorbesti abia deschizand gura, cu capul putin pe spate daca se poate. Nu iti iese din prima? Mai exerseaza, merge pana la urma. Sa vezi cat de interesanta te vor considera cei din jur!
Nu trebuie sa recunosti nici in ruptul capului ca iti cumperi haine din alta parte decat de la un magazin cat mai fancy, mai ales in ceea ce priveste preturile. Vezi ca ai uitat sa ii mentionezi vecinei de la etajul trei cat de mult a costat ultima ta geanta cumparata bineinteles tot din Mall. Asta deja se numeste dezinformare in masa.
Si, nu in ultimul rand, tu nu mergi la serviciu cu mijloacele de transport in comun. Cum sa suporti toti mitocanii care se uita la tine cu ganduri nu tocmai potrivite pentru ora matinala? Tu, care esti atat de pura si inocenta. Nu.
Si ca sa stai linistita, uite, nu ai pierdut nimic:
Alimentara chiar nu e un loc potrivit pentru tine, de acolo nu poti cumpara parfum si branza pe care le vei transporta in aceeasi punga pana acasa. Cinemateca presupun ca nu stii ce este, lasa, nu te ingrijora, nu trebuie sa iti incarci memoria suplimentar. Si in Mall e chiar frumos de fapt, nu? Nu incerca sa razi sau macar sa zambesti. In caz contrar, ceilalti ar incepe sa isi schimbe parerea despre tine, iar tu nu vrei asta, nu-i asa?
Cat despre metrou, nici sa nu te gandesti! Toata lumea aceea care se uita la tine in mod ciudat, si mirosul, si faptul ca pret de cinci statii poti sa visezi cu ochii deschisi. Lasa, nu e cazul. Maine la Mall se va lansa o noua colectie de genti. Sper ca vei fi acolo!
Small Wonders in sfarsit
In dimineata asta, la 5.30, cu cana de cafea langa mine (cea de ceai cu mere de aseara ramasese din nou afara in ploaie, prost obicei...) am inteles un lucru. Small Wonders, chiar pret si pentru cateva clipe, si-a justificat existenta.Imi place sa vad lumea din jurul meu zambind. Le-am spus de mii de ori ca este cel mai usor lucru de facut. Imi place sa ii fac sa vada lucrurile pe langa care trec. Lucruri banale de cele mai multe ori, dar care tocmai prin banalitatea lor aduc ceva minunat in fiecare secunda. Ca si acum de altfel.
Cel mai absurd lucru ar fi sa iti justifici fericirea prin prisma fericirii altora, dar e atat de frumos si mi se pare atat de imposibil sa te abtii sa faci asta. E pur si simplu minunat.
duminică, 4 noiembrie 2007
Doar mere si ceai
Miroase a mere si a ceai.
"Ce faci?"
"Incerc sa scriu, dar am uitat. Poti sa imi arati macar cum sa incep, uite, ia-mi mana si ajuta-ma sa desenez prima litera. Dupa aceea iti promit ca ma voi descurca singura."
"Literele nu se deseneaza, se scriu."
"Mie nu imi place sa scriu, imi place sa desenez. Nu imi place sa stau, imi place sa alerg."
"Ai sa obosesti."
"Nu conteaza, am timp. In fiecare zi obosesc din ce in ce mai mult si urasc sa fiu odihnita. Nu are niciun farmec altfel"
"Nu iti e frica ca ai putea sa scrii gresit? Ti-am mai zis ca esti stangace."
"Imi place sa gresesc. Lucrurile par apoi, la final, mult mai corecte."
Ti-am adus un ceai. Stiu ca iti place. O sa inchid geamul sa miroasa si mai mult a mere. Cele mai dulci, cumparate sambata dimineata.
"Ce faci?"
"Incerc sa scriu, dar am uitat. Poti sa imi arati macar cum sa incep, uite, ia-mi mana si ajuta-ma sa desenez prima litera. Dupa aceea iti promit ca ma voi descurca singura."
"Literele nu se deseneaza, se scriu."
"Mie nu imi place sa scriu, imi place sa desenez. Nu imi place sa stau, imi place sa alerg."
"Ai sa obosesti."
"Nu conteaza, am timp. In fiecare zi obosesc din ce in ce mai mult si urasc sa fiu odihnita. Nu are niciun farmec altfel"
"Nu iti e frica ca ai putea sa scrii gresit? Ti-am mai zis ca esti stangace."
"Imi place sa gresesc. Lucrurile par apoi, la final, mult mai corecte."
Ti-am adus un ceai. Stiu ca iti place. O sa inchid geamul sa miroasa si mai mult a mere. Cele mai dulci, cumparate sambata dimineata.
The Notebook
Imi pot da seama destul de repede daca merita sa vad un film pana la capat sau nu. De data aceasta m-am inselat. Dupa primele 10 minute din Notebook, deja intuiam finalul (ceea ce m-a facut sa imi pierd total interesul).
In afara de scena din parcul de distractii, nimic care sa ma faca sa fiu atenta pentru inca mai bine de o ora. Scenariu clasic, al carui happy-end era mai mult decat previzibil.
Este insa pentru prima data cand a meritat sa vad un film pentru ultimele 10 minute ale sale.
Pentru cei care inca nu au vazut Notebook, este un film romantic (incredibil de romantic uneori), nerecomandat sambata seara daca nu ai in casa o rezerva de servetele si o ocupatie cat de cat invioratoare pentru a doua zi.
O poveste de dragoste la trecut si prezent, un zambet al lui Ryan Gosling uneori fermecator, o plimbare cu barca printre lebede aproape ireala, un final care iti poate schimba radical starea de spirit. Exceptand cliseele clasice ale unui film de acest gen, The Notebook merita vazut. Chiar daca ramai fara servetele sambata noaptea.
In afara de scena din parcul de distractii, nimic care sa ma faca sa fiu atenta pentru inca mai bine de o ora. Scenariu clasic, al carui happy-end era mai mult decat previzibil.
Este insa pentru prima data cand a meritat sa vad un film pentru ultimele 10 minute ale sale.
Pentru cei care inca nu au vazut Notebook, este un film romantic (incredibil de romantic uneori), nerecomandat sambata seara daca nu ai in casa o rezerva de servetele si o ocupatie cat de cat invioratoare pentru a doua zi.
O poveste de dragoste la trecut si prezent, un zambet al lui Ryan Gosling uneori fermecator, o plimbare cu barca printre lebede aproape ireala, un final care iti poate schimba radical starea de spirit. Exceptand cliseele clasice ale unui film de acest gen, The Notebook merita vazut. Chiar daca ramai fara servetele sambata noaptea.
vineri, 2 noiembrie 2007
Doar vineri
Si s-a facut din ce in ce mai liniste. Totul pare mult mai aproape: blocurile trecute parca printr-un incendiu imaginar, cerul mai plin de nori ca niciodata, aerul care azi ma copleseste.
Si e liniste. Nu inteleg de ce atat de multa liniste. E frig si mie mi-e cald. Am lasat toate ferestrele deschise si am inchis geamurile.
Tot liniste e. Pot sa aud cum trece fiecare nor si cum uita sa mai ploua. Pot sa aud cum se raceste ceaiul in cana, pot sa aud cum cade cate o coala de hartie pe parchet si cum un tramvai nu mai porneste din statie.
Pot sa aud si pot sa inteleg cat de liniste e.
Si e liniste. Nu inteleg de ce atat de multa liniste. E frig si mie mi-e cald. Am lasat toate ferestrele deschise si am inchis geamurile.
Tot liniste e. Pot sa aud cum trece fiecare nor si cum uita sa mai ploua. Pot sa aud cum se raceste ceaiul in cana, pot sa aud cum cade cate o coala de hartie pe parchet si cum un tramvai nu mai porneste din statie.
Pot sa aud si pot sa inteleg cat de liniste e.
joi, 1 noiembrie 2007
Oare cum ar fi...
Oare cum ar fi daca m-as trezi intr-o dimineata si m-as simti cu o doza in plus de normalitate? Oare cum ar fi daca nu mi s-ar intampla nimic spectaculos pe drumul spre servici, nu as observa nimic "anormal" in toate metrourile, tramvaiele, pe strazi, pe scari, in jurul meu si la mine?
Cum ar fi daca as mentine in pozitia corecta o cana de cafea? Daca as rade atunci cand trebuie sa rad si as privi in alta parte atunci cand ar trebui sa plang? Daca as discuta la ceaiul de sambata seara despre intretinerea de la bloc, mobila de bucatarie, de faptul ca a racit copilul vecinei, de credite pentru o mie de lucruri utile si inutile?
Cum ar fi daca as renunta sa ma gandesc ce gandeste florareasa din statia de metrou, omul cu pantofi sau batranul care vinde cele mai dulci mere in fiecare sambata dimineata?
Cum ar fi daca nu as observa in fiecare dimineata cate un zambet diferit pe scaunul din fata mea din metrou? Cum ar fi daca nu ar conta prea mult daca ploua sau nu, daca incepe sa miroasa a iarna sau vara, daca nu as mai manca ciocolata Milka la Piata Victoriei, daca nu mi-ar mai fi frica de fulgere si nu as mai merge prin ploaie cu o umbrela mov...
Cum ar fi daca nu mi s-ar mai face pofta la mirosul de portocale si la cel de capucino cu foarte mult lapte?
Cum ar fi daca nu mi-as mai dori lucruri imposibile si m-as multumi doar cu ceea ce este posibil?
Cum ar fi daca o sa realizez ca nu mai e normal tot ceea ce mie mi se pare anormal de minunat? Poate ar fi totul mai normal. Sau poate ca nu.
Cum ar fi daca as mentine in pozitia corecta o cana de cafea? Daca as rade atunci cand trebuie sa rad si as privi in alta parte atunci cand ar trebui sa plang? Daca as discuta la ceaiul de sambata seara despre intretinerea de la bloc, mobila de bucatarie, de faptul ca a racit copilul vecinei, de credite pentru o mie de lucruri utile si inutile?
Cum ar fi daca as renunta sa ma gandesc ce gandeste florareasa din statia de metrou, omul cu pantofi sau batranul care vinde cele mai dulci mere in fiecare sambata dimineata?
Cum ar fi daca nu as observa in fiecare dimineata cate un zambet diferit pe scaunul din fata mea din metrou? Cum ar fi daca nu ar conta prea mult daca ploua sau nu, daca incepe sa miroasa a iarna sau vara, daca nu as mai manca ciocolata Milka la Piata Victoriei, daca nu mi-ar mai fi frica de fulgere si nu as mai merge prin ploaie cu o umbrela mov...
Cum ar fi daca nu mi s-ar mai face pofta la mirosul de portocale si la cel de capucino cu foarte mult lapte?
Cum ar fi daca nu mi-as mai dori lucruri imposibile si m-as multumi doar cu ceea ce este posibil?
Cum ar fi daca o sa realizez ca nu mai e normal tot ceea ce mie mi se pare anormal de minunat? Poate ar fi totul mai normal. Sau poate ca nu.
Nu te mai vreau azi
Nu te mai vreau azi. M-ai enervat cu toata cafeaua ta fara nici un gust pe care oricum nu am mai putut sa o beau.
De maine sa ma lasi in pace. De maine o sa fiu un om normal, care se va limita la maxim o cafea pe zi. Fara cofeina.
De maine nu iti voi mai zambi chiar daca nu ma pot abtine si tu stii asta.
De maine voi fi indiferenta si voi rade amar de fiecare data cand voi trece pe langa tine. Dar imi va fi pofta.
De maine voi fi mult mai calma pentru ca nu vei mai fi tu in viata mea. Scurtele momente de nostalgie le voi trata cu ceai cald.
Poti insa sa mai ramai prin preajma. Poate cine stie, ma voi ciocni de tine intr-o dimineata si voi cumpara una dintre cafelele tale fara gust. Doar asa, de pofta.