miercuri, 31 octombrie 2007

Halloween Party

De azi sunt un adevarat fan placinta cu dovleac.

Este prima petrecere de Halloween la care am reusit sa ajung in 26 de ani. Si chiar reusita as putea spune. Ma voi opri din a aduce elogii placintei cu dovleac (pentru a limita tendintele culinare ale blogului meu), voi trece si peste faptul ca vinul fiert cu scortisoara a picat foarte bine la sfarsit de zi (probabil ca voi dobandi o abilitate mai mare in numararea statiilor de metrou).

Nu pot insa sa trec cu vederea faptul ca la capitolul organizare echipa acasa.ro s-a descurcat de minune! Felicitari si la cat mai multe petreceri de Halloween!

Sa nu uit: chiar am devenit fan placinta cu dovleac!

marți, 30 octombrie 2007

Motive de marti dimineata

Mi-e frig si tramvaiul nu mai vrea sa vina. De 20 de minute. Chiar imi e frig. Incredibil de frig. Nu mai am cafea cu lapte. Nici anul asta nu am reusit sa ajung in America de Sud. De ce nu se mai opreste ploaia? Nu am umbrela.

Sta in statie si vinde gutui. Oare ii pasa ca ploua?

Da, mi-am amintit. Era ceva ce ma socase anul trecut. "Creditul pentru paine". Mi-am zis ca nu poate exista asa ceva. Anul acesta i-am vazut cum dorm in scari de bloc pentru a nu "pierde randul" la sacosele cu mancare primite drept supliment, ajutor, bunavointa, mila... Presupun ca majoritatea sunt "bunicii cuiva".

Brusc, mi-au revenit atat de proaspat in minte imagini de acum mai bine de 20 de ani: zanganitul sticlelor goale de lapte aranjate in toate diminetile de iarna la ora 5 la coada, apoi gustul de lapte putin dulce din cana albastra si fierbinte (mai tarziu mi s-a explicat ca laptele era fierbinte, nu cana).

Imbulzeala din Ajunul Craciunului la "coada de portocale" (ajunsesem sa cred ca este un adevarat ritual, ca asa vrea Mos Craciun sa stam la coada pentru a ne aduce portocale). Zambetul amar cand cu 2 persoane inainte, vanzatoarea inghetata de frig "anunta" ca din pacate portocalele s-au terminat. Ador portocalele de atunci.

Nu a vandut nici macar o gutuie. Si ploua mai tare. Poate e si ea bunica cuiva.

Nici nu stiu cand au trecut cele 20 de minute. Mi se pare chiar cald. Poate la anul o sa vad America de Sud, nu ma grabesc. Ziceam ceva si de cafea cu lapte?

Harta literara a Capitalei

Face parte din proiectul URME (Urban Remembrance and Memory of Europe), totalizand 6 trasee din Bucuresti cu semnificatie literar-artistica. Cu alte cuvinte, un nou punct de vedere asupra Bucurestiului si a valorii sale.

Lansarea oficiala a hartii literare a capitalei va avea loc miercuri, 31 octombrie, la Libraria Carturesti, impreuna cu o antologie de texte si eseuri despre Bucuresti apartinand unui numar de 24 de autori romani si straini.

Luand in calcul ca din acest proiect face parte si realizarea hartilor literare a unor orase precum Atena, Saragossa, Arles, Potenza, Lodz si Budapesta, mi se pare o initiativa interesanta din partea Muzeului National al Literaturii Romane.

Chiar daca mult-asteptata harta literara este practic o parte a unui proiect european, si poate asta justifica varianta in limba engleza, astept totusi si lansarea variantei in limba romana. Mai potrivita cu spiritul Bucurestiului in care ma trezesc in fiecare dimineata.

joi, 25 octombrie 2007

La revedere, dragostea mea!

Ai aparut intr-o dimineata, atat de puternic si sigur pe tine si pe ceea ce imi poti oferi. M-ai intrebat: "Simona, crezi in dragoste la prima vedere?". Eu m-am fastacit putin la inceput, dar ti-am raspuns: "Da, bineinteles..."

Totul a decurs apoi in cel mai natural si frumos mod intre noi. Am inceput sa simt nevoia (eu, nu stiu daca si tu) sa te vad zilnic. La inceput, ne intalneam dimineata foarte devreme, cand amandoi eram putin adormiti. Iti zambeam si imi zambeai. Treptat, am devenit posesivi amandoi. Nu ne mai ajungea o singura intalnire pe zi.

Am ajuns sa ne vedem in orice pauza, in orice minut liber al meu. Tu nu erai niciodata ocupat si asta imi placea. Erai doar al meu. Intr-o dimineata am intarziat putin si te-am vazut cu altcineva. Si apoi din ce in ce mai multa lume incepuse sa vina la tine, in fiecare zi, in fiecare dimineata.

Cu toate acestea, eu nu te-am parasit. Starea mea de spirit depindea de tine, nu aveam cum.

In urma cu cateva zile, ai tipat la mine si mi-ai varsat cafea fierbinte pe maini. Atunci am inteles. Nu avea sa mai dureze mult. Si doar ti-am zis ca nu imi place cand incepi sa devii agresiv.... Dar tu nu...

In dimineata asta mi-ai oferit un cappuccino acceptabil. Nici macar nu l-am varsat pe jos, de dragul vremurilor bune. L-am baut bineinteles, neavand cum sa stiu ca va fi ultimul. Asta pentru ca deja la a doua noastra intalnire pe ziua de azi, TU nu ai mai fost acolo.

Ai fugit ca un las, un nerecunoscator, ai uitat toate intalnirile noastre romantice de la 7-8 dimineata, ai uitat cum ma incalzeai cand imi era frig iarna, ai uitat cum urlam la tine cand imi "serveai" o cafea mizerabila.

Nu-i nimic, dragostea mea, fugi! Si asa m-am saturat de cafeaua ta fara zahar, de mocacino cu prea multa cafea in loc de ciocolata, de ciocolata cu gust de hartie si de laptele cu prea mult zahar. Fugi, dragostea mea, ca si asa nu imi plac despartirile, nu am ce sa iti zic decat ca de maine voi bea o cafea mai buna si... "love me when I'm gone"...

miercuri, 24 octombrie 2007

Tu

Se pare ca varsta isi spune cuvantul. Sau poate e de vina toamna. Cert e ca, asemeni vinului, muzica veche devine din ce in ce mai buna odata cu trecerea timpului. Nu are cum sa se demodeze sau sa devina desueta. Lucrurile simple si frumoase nu se pierd.



Nu stiu cate melodii din ultimii 10 ani mai au asemenea versuri:

Tu, esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal
Cand ma pierd in lumea ta, si-as vrea
Sa inving tristetea grea

Tu, nevazuta dar te simt
Te ignor dar nu pot sa ma mint
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu
Chipul tau il vad mereu, in gand
Esti orice, oricum, oricand

Tu, asteptarea din amurg
Cand secundele incet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta

Tu, esti ideea de intens
Cautarii mele-i dai un sens
Un motiv ca sa incerc mai mult

Tu esti vocea ce-o ascult
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin, nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, estï tu
Nu pleca nu spune nu...

marți, 23 octombrie 2007

Here comes the sun

De ce s-o fi gandit sa apara tocmai acum? Incepusem sa ma obisnuiesc sa imi fie frig si sa numar secundele pana la urmatorul tramvai. Dar el s-a gandit ca nu e bine sa ma obisnuiesc.

Am zis bine, daca asa vrei tu, o sa ma dezobisnuiesc.

Incredibil de cald. Ma gandeam deja ca va ninge. Dar nu. Acum ma gandesc ca poate a mai uitat cate ceva si s-a intors. Nu, probabil mi-am uitat eu starea obisnuita acasa.



Eram pregatita sa imi caut manusi colorate si idei noi, sa te uit si sa te dezgrop intr-o primavara.

Eram pregatita sa inghet in fiecare dimineata si sa tremur in fiecare seara. Eram pregatita sa alunec, sa cad si sa ma lovesc. Dar nu. Mai prelungim putin.

luni, 22 octombrie 2007

In acelasi loc

S-a stins absolut tot. E bezna si stiu ca ti-e frica, recunoaste. Ti-e frica ca or sa vada cat de mic esti si cat de mult te temi. Maine te vor gasi inghetat acolo, in acelasi loc, in caldura inabusitoare.

O sa ai timp sa urzesti zeci de planuri care oricum vor fi date peste cap. Mai bine dormi tot timpul asta. Daca poti. Inchipuie-ti ca auzi ticaitul ceasului. Stai linistit, nu cauta. Nu ai nici macar ceas. E mai bine asa.

Asculta cum se lovesc picaturile de apa pe fereastra. Te vei linisti. Nu ai nici ferestre? Poate va bate cineva la usa. Roaga-l sa bata cat mai mult si asculta fiecare bataie sacadata, din ce in ce mai proeminenta si infuriata, apoi din ce in ce mai stinsa. Stiu, usa nu mai e de mult.

Iti e dor de toate vocile pe care ti se parea ca le auzi, de luminile care se aprind si apoi se sting intr-un mod ciudat.

Nu cumva sa incepi sa te obisnuiesti. Ti se va deschide la un moment dat. Nu stiu daca maine. Si atunci va fi cel mai greu. Daca iti e frica, gandeste-te ca nu ai niciun dusman aproape. In afara de tine.

In momentul in care o sa incepi sa te bucuri, cred ca vei scapa.

Probabil ca

Latra intr-una de jumatate de ora. Probabil e nervos. Nu ii trece nici cu pateuri cu branza. Incerc si cu ciuperci. Nimic. E de la ploaie inseamna.

Langa mine, o vad urland. O aud cum se agita si nu ii convine nimic. E nesuferita si o urasc. Si ea e nervoasa. Si eu. Nu vom reusi azi sa ajungem la un consens. Poate maine. Depinde cum ne trezim amandoua.

Floraresele zgribulite de pe marginea drumului ne privesc sec si gol.

Noi mergem mai departe. Ca intotdeauna. Incearca sa ma intrebe ce am. Nu am nimic, poate tocmai asta e. Nu reusesc sa am nimic. Tu ce ai?

Stam amandoua in statii pe care am ajuns sa le masor in minute si in intensitatea pasilor nostrii pe loc. Ma priveste fix (i-am zis sa nu mai faca asta): imi place sa te vad asa, dezorientata. I-am explicat ca nu ma poate vedea altfel azi. Rade. Din ce in ce mai tare. Eu o urasc din ce in ce mai tare.

Nu pot sa fac altceva. As putea sa o iubesc. As avea ceva. Sunt doar doua variante, intotdeauna. A treia deja se numeste compromis.

Azi insa nu o pot iubi. Deci, raman fara nimic. Maine, poate.

Si latra intr-una. Nu se mai opreste. Mi se pare ca aproape plange. Il inteleg. Ii arunc intreaga punga cu pateuri cu branza. Poate e fericit. Poate o sa fiu si eu.

duminică, 21 octombrie 2007

Let's Get it On



I know you know
What I've been dreamin'of

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Ciocolata Milka la Piata Victoriei

Ciocolata Milka cu lapte. Delicioasa. Metrou la Piata Victoriei. Incapatanat.

Nu are mai mult de 14 ani. Si pare normal. Se uita la mine, apoi la ciocolata. Cu ambalaj mov, culmea. Ma uit si eu la el, apoi la ciocolata. Se apropie din ce in ce mai mult. Devin din ce in ce mai agitata.

Intinde mana. Dintr-un gest reflex, intind ciocolata. Milka. Ahh, si cat de buna e. Era.

"Pot?"

"Da"

Deja simt priviri de peste tot atintite asupra mea. E doar o ciocolata si o statie de metrou. Iar el nu are mai mult de 14 ani.

Rupe din ciocolata. Aproape toata. Apar primele semne ale posesivitatii mele asupra ciocolatei cu lapte. Dar are doar 14 ani...

"Este cu lapte, nu-i asa?"

"Da" (cat de monosilabica pot fi uneori)

"Nu este buna pentru diabet, nu?"

"Nu" (din nou eu, din nou concisa)

"Atunci nu pot."

"Bine" (ma uimesc, deja fac progrese la cuvinte bisilabice)

"Uite, ia-o inapoi, imi pare rau"

Liniste.

Piata Victoriei. Metrou mai putin incapatanat. Rasete in jur si priviri nesuferite. E nebuna sau e nebun? E doar sambata. E doar o ciocolata Milka cu lapte. Foarte buna...

Din Bagdad, cu dragoste

Pentru indiferenti, o carte buna doar pentru suportul cestilor de cafea. Pentru iubitorii de animale, o lectura emotionanta. "Din Bagdad, cu dragoste" este un amalgam de trairi, emotii si stari contradictorii.



Esre o carte depre atentate teroriste, campul de lupta din Irak, indiferenta si iubire, despre salvarea catelului Lava din mijlocul unei lumi nu tocmai prietenoase.

Nu este genul de carte lacrimogena, carte pentru copii sau carte de citit in metrou de plictiseala doar. Te pune pe ganduri daca intr-adevar tu nu poti face mai mult. Si da, in cele mai multe cazuri, chiar poti.

Lansarea oficiala a cartii va avea loc sambata, 27 octombrie 2007 la Circul Globus. Trecand peste comoditate si ora relativ matinala, daca esti constient ca orice gest individual este pretios, daca vrei sa ajuti si tu un animal fara stapan, presupun ca vei face abstractie de orice conditii "de mediu" si vei fi acolo.

Pentru cei care nu inteleg ca si animalele au nevoie de afectiune si atentia noastra, mai bine nu...

joi, 18 octombrie 2007

Imagini

De doua zile ma urmareste aceeasi imagine. De fapt aceeasi persoana.

Pentru prima data l-am vazut ieri, zambind. Apoi in aceasta dimineata, cu acelasi zambet.

Imi place sa vad oameni zambind.

Intr-o statie plina mai mult de nervi si incrancenare decat de "oameni", vorbeste cu cei 3 caini fara stapan de culori diferite. Nu stiu cat de mult se inteleg, dar macar e mai bine decat aplicarea tehnicii "un picior si hai, fugi de aici, ca imi murdaresti pantofii mei scumpi".

Se aseaza dimineata in fata mea, in metrou. Isi scoate palaria, la fel de veche ca si gestul in sine. La fel de demodata, si la fel de frumoasa.

Zambeste. La coborare, se apropie: "tu esti fata de ieri din statie care mangaia cainii, nu?". Da, eu sunt. De fapt in dimineata asta pot fi oricine.

miercuri, 17 octombrie 2007

17 octombrie

Pentru zile speciale de 17 octombrie. Pentru ca azi dimineata nu m-am mai putut duce sa cumpar tufanele si crizanteme si sa ma furisez cu ele pe sub geam fara ca nimeni sa ma vada.

Pentru ca ultima data acum 5 ani pe 17 octombrie a nins si nu am mai gasit flori.

Pentru toate zambetele primite timp de 21 de ani, care nu imi pot fi suficiente, dar care totusi trebuie sa imi ajunga o viata.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Urmeaza statia: ultima statie

"Cred ca m-am indragostit. L-ai sunat? Suna-l in seara asta. Nu. Nu. Va trebui sa divortez. Ai mei stiu deja."

Si inca o rafala de ploaie, inca o statie prin intuneric. Nu e nici 7 seara.

Un fosnet de sacose pline cu zarzavaturi, o scuturare de umbrela, o privire melancolic-nervoasa a femeii indragostite. O privire plina de zambet si reprosuri ascunse ale colegei ei de autobuz. Amandoua trecute de 50 de ani.

Domnul din fata se pare ca nu ma agreeaza. Se uita la picioarele mele cu pantofii plini de apa si la pungile cu cumparaturi. Cred ca il irita culoarea mov a umbrelei mele si zambetul din coltul gurii. "Ce vrei sa fac, zambesc, si asa mor de frig."

In mod ironic, aud un vers dintr-o melodie: "Have you ever seen the rain". Deja nu mai reusesc sa deslusesc nimic afara.

"O sa il sun maine, azi nu ma simt in stare. Draga, ti-am spus, ai grija. Vezi ca vecina de la 3 a aflat deja."

Ploua din ce in ce mai tare. Am ajuns. Urmeaza statia: "ultima statie". Au denumit-o asa probabil din lipsa de inspiratie. Oricum suntem la capatul pamantului. Nu conteaza, I saw the rain.

vineri, 12 octombrie 2007

Ladyfest 2007

"Whatever your fight, don't be ladylike"

Este motto-ul festivalului ce va avea loc in Bucuresti, in perioada 12-14 octombrie 2007 (ca locatie, festivalul se va desfasura in principal pe strada Arthur Verona, zona Magheru). Organizat pentru prima data in SUA, in anul 2000, ulterior si la noi la Timisoara, este mai mult decat o simpla miscare feminista.

Festivalul va cuprinde o serie de manifestari artistice - proiectii de film, prezentari, concerte, ateliere si discutii libere pe diferite teme, toate avand ca element central imaginea femeii in societatea de azi: comunicare non-ierarhica, non-violenta si organizarea in grup, prezenta femeilor in spatii pe internet, maternitatea si implicatiile sale sociale si politice.

Exceptand vremea de afara care nu prea ma face sa ies din casa, mi se pare o idee ingenioasa. Astept cu interes sa vad si capitolul organizare daca va fi pe masura asteptarilor.

Flores de otro mundo

Patricia, Milady si Marirosi. Trei femei si trei destine aparent diferite. Aparent, deoarece, pe langa diferentele de cultura, de aspiratii si de... culoare a pielii, pe cele trei le uneste o dorinta.


Patricia, refugiata din Republica Dominicana, vrea sa isi intemeieze o familie in care sa isi poata creste copiii. Milady a parasit Havana pentru acelasi "taram al promisiunilor", satul Santa Eulalia, plin de barbati neinsurati, iar Patricia, desi are o oarecare siguranta materiala, este singura. Foarte singura.

Amuzant, prin replicile aproape memorabile de inceput hilar-romantic-promiscuu al unei relatii, realist, si, mai ales, foarte bine filmat. Mai-mai ca imi venea sa iau si eu primul autobuz catre Valencia, la fel ca Milady, sa vorbesc cu vacile, asemeni Patriciei, sau sa alerg prin zapada cu un plover albastru de lana pe mine (unul dintre cele mai frumoase cadre).

Din tot filmul razbat puternic incercarile de integrare intr-o lume care in mod fortat va trebui sa le accepte, diferentele culturale si ideologice, imposibilitatea relatiilor conjugale. Mentalitatea e simpla: "am nevoie de el pentru siguranta materiala, chiar daca imi doresc altceva."

Singura care reuseste sa transforme aceasta mentalitate este Patricia. "Il iubesti? Ma face sa rad si se poarta frumos cu mine." Iubirea se masoara in masa de seara pe care le-o poti oferi copiilor, in casa frumos aranjata, in ideea de camin dupa care tanjesc cele trei. Reformulez asadar: "Il iubesti?"

N-am primit raspunsul nici pana la finalul filmului, dar poate a fost mai bine asa.

Meravigliosa creatura



Trecand peste faptul ca este coloana sonora din reclama Fiat, mi se pare minunata. Sau meravigliosa. :)

joi, 11 octombrie 2007

Amazed



Am dat peste ea intamplator si m-am indragostit. De melodie. Imi suna foarte cunoscut, cred ca am mai ascultat-o acum ceva timp, nu imi mai amintesc cand, unde, cum. Doar ca imi place.

miercuri, 10 octombrie 2007

Cat costa un prieten?

Fiecare lucru are pretul sau. A fost o perioada in care am crezut ca nu pentru absolut toate lucrurile din viata trebuie sa platesti ceva. Dar m-am trezit.

Ma gandeam ca, in loc de plimbarea mea matinala din fiecare sambata din piata, sa ma duc la targul de prieteni. Am auzit ca saptamana aceasta sunt chiar si reduceri. Ca daca tot trebuie sa platesc, macar sa stiu ce sa aleg. Poate or sa imi dea si un certificat de garantie, ceva, in caz ca mecanismul de prietenie nu va mai functiona, sa pot macar sa il returnez si sa imi mai amortizez investitia. Sentimentala.

Tot din procesul de trezire de saptamana aceasta: nu este bine sa faci investitii mari. In caz de faliment, pierzi prea mult. Iar varianta cu asumarea riscurilor si-a pierdut deja viabilitatea.

In cele din urma, s-ar putea chiar sa functioneze aceasta varianta. Este cea mai sigura si mai lipsita de riscuri. Semnezi un contract, vezi calitati si defecte, achizitionezi una bucata prieten si esti fericit. Eviti astfel toate posibilele neintelegeri de genul "trebuia sa ma gandesc ca nu tot ce zboara se mananca, trebuia sa imi dau seama ca oamenii sunt in primul rand... oameni si aspectele pozitive devin odata cu trecerea timpului tot mai nesemnificative".

Deja incep sa ma simt mai bine. Ma voi interesa daca la targ se cumpara si pliculete de indiferenta. O sa cumpar vreo zece pe bucata de prieten. Nu se stie cand ai nevoie. Sper sa imi ajunga banii de data aceasta.

luni, 8 octombrie 2007

Make a memory



"You wanna steal a piece of time
You can sing the melody to me
And I can write a couple of lines"

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Tu din ce turma faci parte?

Toata vara am fost intoxicata de buline, pantofi rosii, genti rosii etc. Imi venea sa le opresc pe strada sa le spun "draga mea, daca ai citit tu in nu stiu ce revista ca se poarta x accesoriu, nu inseamna ca trebuie sa iti pui tot dulapul pe tine, nu conteaza in ce ordine si cantitate, numai ca sa fii si tu la fel cu colega de metrou."

Dar nu imi plac cuvintele cu multe apelative mai mult sau mai putin familiare primite in plina strada.

Bun, partea cu dulapul si culoarea rosie in exces (chiar m-a scos din minti toata vara in fiecare metrou de 7 dimineata) am rezolvat-o.

Sa trecem la partea cu "de ce nu zambeste Simona sambata dimineata la 6 daca si ceilalti oameni zambesc". Pe moment, nu am stiut ce sa ii raspund doamnei de altfel bine intentionate, dar cu un pronuntat exces de zel. Aveam probabil maxilarele inclestate de atata somn. Iata insa de ce Simona nu poate sa zambeasca intotdeauna la o ora atat de matinala: poate procesul de trezire a dat eroare in acea dimineata si nu am apucat sa setez corect optiunea "binedispusa", poate am mai varsat o cafea, poate imi place sa pronunt prea mult "nu am chef". Dar mi-era prea somn si pentru asta.

Urmeaza partea deja serioasa. "Ar trebui sa te gandesti serios, la varsta ta eu imi duceam deja copilul la gradinita." Ei nu mai spune! O sa il duc si eu, stai linistita, cand o sa il am! Da, o sa ii citesc chiar si povesti (si nu orice, ci din "povestile marii" preferatele mele de acum 20 de ani) si o sa si gatesc, culmea! (Da, Simona mai stie sa si gateasca, asa ca a devenit imuna la bancurile cu presupusele incompatibilitati cu lumea gastronomica). Toate la timpul lor insa. Nu ma grabesc sa ocup un loc de cinste in grupul "femeilor care stiu ce vor de la viata".

Tot din seria "chiar nu stii ce e bine pentru tine" combinata cu "draga, in viata trebuie sa pui mana pe ce e mai bun": "un barbat fara masina este ca o femeie fara tocuri". Mda, cu toate ca ador pantofii cu toc, iar in unele zile mi se par chiar indispensabili, nu reusesc deloc sa vad legatura intre proprietarul de sex masculin al unei masini cat mai noi si proprietarul unui IQ cat mai ridicat. Concluzia: diminetile mele nu ar mai fi la fel fara expeditiile cu tramvaiul 5, pe tocuri, sau cu metroul, tot pe tocuri. Au un farmec aparte. Dar ai nevoie si de un IQ aparte ca sa intelegi.

Ma opresc aici, pentru ca de la moda am ajuns la capitolul barbati si chiar nu vreau sa exagerez (la ora aceasta, sistemul meu de gandire devine din ce in ce mai asociativ ). Pana sa ma hotarasc din ce turma fac sau nu parte, ma gandesc sa trag un pui de somn deocamdata. Nu de alta, dar trebuie sa setez optiunea "Simona zambeste la comanda, puteti face si o poza", sa imi dau seama ce vreau eu cu adevarat de la viata (sa las deoparte prostiile cu cariera, scris o carte, plimbat caine, invatat portugheza) si sa ma dezobisnuiesc sa fac deosebirea dintre masini si IQ-uri.

Totusi, sunt cam multe. Asa ca le las pentru urmatoarea viata. Poate acolo gasesc si o turma!

vineri, 5 octombrie 2007

Omul cu pantofi

Langa locul cu cele mai bune cafele, cu gust de plecari si reintoarceri, sta pe un scaun miniatural cu cele 3 cutiute magice: neagra, crem si cafenie.

Intr-un Bucuresti din ce in ce mai abstract si lispit de sens, pare rupt total de lume, adus printr-o minune de undeva de acum mai bine de 50 de ani.

Daca nu era dupa-amiaza si eu destul de treaza, exceptand caldura ciudata de afara, as fi zis ca sunt intr-una din clipele in care nu stiu pe ce lume sunt.

Dar nu.

Nu mai are clienti de mult si totusi asteapta. Inca un tren, inca un sunet metalic de pasi pe pasarela ruginita pe care deja imi e frica sa mai merg. Inca un "barbat adevarat" ce ii rastoarna cutiile cu crema de pantofi si scaunul de dimensiuni anormal de mici.

Singura ocupatie e sa zambeasca fiecarui om care trece pe langa el. Pur si simplu. Fara motiv si fara un scop anume. Si este unul dintre cele mai frumoase zambete pe care le-am vazut pana acum.

Inca o plecare.

Inca o imagine.

All this time

Probabil ca se trage de la toamna

de la caldura ciudata de octombrie

de la ghivecele de flori pe care am uitat sa le ud

de la ciocolata calda din cana pe care am uitat sa o beau

de la soarele prea puternic

de la timpul prea lung

de la toate punctele de suspensie

de la toate colile de hartie neatinse.

marți, 2 octombrie 2007

Baby it's you



Una dintre preferatele mele din categoria oldies.

luni, 1 octombrie 2007

Noua pasi.

Pasul 1: Descoperirea. Citeam ieri o chestie relativ interesanta despre prioritizare si cum sa devii mai eficient. Nu am retinut prea multe. "Lectura de servici", interesanta oricum.

Pasul 2: Constientizarea. Termin de citit, inchid fisierul. Bun. Nu ma simt prea bine. De fapt nu ma simt bine deloc. Incep mustrarile de constiinta. Rezolvam cu o cafea, ca de obicei. Nu merge. Hmmm, ciudat. Brusc imi vin in minte toate lucrurile pe care alta data le consideram importante si la care acum am renuntat.

Pasul 3: Gasirea motivelor. Mai beau o gura de cafea si incep sa ma gandesc. Parca deja incep sa ma simt mai bine. Bineinteles, nu mai am timp, sunt alte lucruri mult mai importante, o sa vina odata un weekend in care o sa am timp de toate acestea, lasa ca o sa imi fac odata si odata o lista a lucrurilor importante, si plus ca in decembrie o sa vina si concediul.

Pasul 4: Nu merge. Trecem la a doua cafea. Mai dulce, pentru ca situatia nu se prezinta la fel de "ispititoare". Nu este bun nici unul dintre motive. Si eu stiu asta. Si constiinta mea stie. Poate cu un somn o sa treaca. Prea tarziu deja, eram la a doua cafea. Neagra.

Pasul 5: Sa definim ce inseamna important. Poate asa scap. Poate ca inca nu cunosc pe deplin sensul cuvantului "important". Stau si rascolesc. Important = ceea ce mi se pare ca ar fi normal la 26 de ani? Hmm, partial, da. Important = ceea ce ma face sa ma trezesc dimineata si sa zambesc. Nu m-am hotarat inca asupra variantei.

Pasul 6: Amanarea. Maine nu e luni, nu pot sa incep asa, din mijlocul saptamanii. Imi mai acord o sapamana de dezordine. De fapt de ordine.

Pasul 7: Concluzia (nu foarte ferma). Pentru ca niciodata nu am timp sa fac toate lucrurile pe care mi le doresc fara a lua masuri radicale, pentru ca nu reusesc sa renunt la cafea, sa ma las de fumat, sa imi plimb cainele in parc, sa scriu in sfarsit o carte, sa ma intalnesc cu toti prietenii care imi sunt atat de dragi, sa realizez ca am 26 de ani (off), sa vad o mie de locuri din lumea intreaga...

Pasul 8: Poate totusi. Poate totusi reusesc sa devin mai eficienta si sa largesc putin ziua cu cel putin inca 24 de ore.

Pasul 9. Poate nu. Atunci o sa visez la dimineata in care timpul devine relativ, eu mai dezordonata, putin mai indiferenta, cu putin mai mult curaj de a-mi pune in aplicare lucrurile importante. Adica prioritatile.

Jim Alinder sau... Paris je t'aime


La inceput au fost fotografiile panoramice ale lui Horst Hamann din seria New York Vertical. In acelasi loc, acum cateva zile, l-am descoperit si pe Jim Alinder. Mai bine zis, mi-a atras atentia una dintre fotografiile din seria dedicata Parisului.

Tot ce pot sa spun este ca la o cafea cu aroma de alune si spuma de lapte din abundenta, au mers de minune. Turnul Eiffel si Arcul de Triumf in ipostaze inedite, straturi de lapte rece si cafea fierbinte, imaginea bistro-urilor chic din Paris si o dupa-amiaza de toamna cu (prea mult) soare...

Din portofoliul fotografului nascut in Minneapolis, fac parte portrete, peisaje, fotografii de familie, imagini panoramice. Fotografiile lui Alinder sunt practic o codificare a relatiilor interpersonale surprinse cu ajutorul peliculei fotografice.

"Markets of Provence", "The Sea Ranch", "Somalia, As it Was", "Panoramics" mi se par cele mai reusite photobook-uri realizate de Jim Alinder, caracterizate printr-o foarte mare expresivitate si frumusete intrinseca.

Am pornit de la cateva imagini ale Parisului, am trecut prin pietele din Provence, am analizat fiecare detaliu din "Diana/Holga & Instamatic", m-a frapat "Somalia As it Was" si am ajuns la concluzia ca Jim Alinder chiar imi place. Intr-o dupa-amiaza cu mai mult sau mai putin soare.